Angelina Jolie este geloasă pe Amal Clooney. Motivul nu e greu de ghicit!

.

Sunt două dintre cele mai frumoase femei din lume și mai apreciate persoane din lumea showbizului de peste Ocean. În ultima vreme însă, popularitatea fostei doamne Pitt este în declin, așadar Angelina Jolie este geloasă pe Amal Clooney.

Brad și Angelina au fost cuplul perfect. Poate prea perfect…


Afirmația că Angelina Jolie (43) este geloasă pe Amal Clooney (40) pare greu de crezut. Amândouă se numără printre cele mai cunoscute femei din lume. Fac parte din lista scurtă a celebrităților, sunt mame, au o activitate cunoscută în domeniul umanitar și sunt extrem de bogate. Între cele două există multe similarități, care, în mod normal, te duc cu gândul la o eventuală apropiere, și nu la rivalitate.

Cu toate acestea, ultimele zvonuri din Cetatea Filmului sugerează cu totul altceva. Conform publicației Page Six, se pare că Angelina Jolie nu o place deloc pe Amal Clooney. Întrebarea este ce a dus la o astfel de atitudine din partea unei femei care are aproape totul. Ei bine, conform surselor, Angelina Jolie este geloasă pe Amal Clooney deoarece „crede că Amal i-a furat identitatea’!


Angelina Jolie nu înțelege de ce a devenit atât de nepopulară la Hollywood

Angelina urăște toată această atenție pe care o primește Amal – e frumoasă, e inteligentă, e stilată, are o familie frumoasă și face o treabă foarte bună în ceea ce privește drepturile omului. Angelina trăiește într-o asemenea bulă, încât crede că Amal este obsedată de ea și nu înțelege de ce a devenit atât de nepopulară la Hollywood. Dar adevărul este că lui Amal nu-i pasă deloc de Angelina – ea se concentrează asupra familiei și asupra muncii sale’, a povestit sursa. Paradoxal, Angelina este poate chiar mai bogată și mai celebră decât Amal, iar munca ei în domeniul umanitar a fost răsplătită chiar de către Regina Angliei, care i-a oferit titlul de Dame. Singurul lucru care le deosebește acum pe cele două este că Angelina s-a despărțit de soțul ei…

Amal Clooney a fost descrisă ca fiind „fără cusur'.

E greu de înțeles o asemenea reacție din partea Angelinei, care este o actriță reputată, e frumoasă, încă tânără și, în plus, are timpul mult prea ocupat, cu atât mai mult cu cât are și șase copii… Cei mai mulți se îndoiesc de veridicitatea acestor afirmații, însă un sâmbure de adevăr ar putea exista – este știut că Angelina este o femeie pătimașă și destul de geloasă, iar zvonurile că George și Amal Clooney ar fi de partea lui Brad Pitt, cu care actrița se află acum în plin proces de custodie, s-ar putea să nu-i fi căzut bine deloc.

Foto: Hepta