O femeie puternică, o femeie înțeleaptă și o femeie care emană fericire și iubire prin toți porii. Ea este Andreea Marin, cea care a reușit să se ridice în orice moment al vieții sale și să fie pe zi ce trece un exemplu pentru cât mai multe femei. Vedeta are apariții impecabile și tot timpul reușește să se facă remarcată.
După ce viața a pus-o la încercări, Andreea Marin a reușit să treacă peste orice experiență mai puțin plăcută a vieții. Vedeta iubește și este iubită, are o fetiță superbă lângă care trăiește momente unice și pline de bucurie, dar și un bărbat lângă care a învățat să iubească și să zâmbească din nou.
Recent, Andreea Marin a fost într-o scurtă vacanță, în Malta, loc care a impresionat-o profund. Vedeta a fost împreună cu iubitul ei, de data aceasta fără micuța Violeta. Cât timp a fost plecată, jurnaliștii au scos la iveală un detaliu mic, dar destul de important: inelul pe care Andreea Marin îl purta pe deget. Ei bine, după ce întrebarea ‘Andreea Marin se mărită?’ a stat pe buzele tuturor, am întrebat-o pe aceasta ce reprezintă inelul pe care îl purta pe deget în vacanță. Infinitul! Asta reprezintă bijuteria care stătea pe degetul vedetei.
‘Mă bucur de un moment fericit în viață și cred că asta te ajută să emani lumină în afara ta. (…) Desprins din povești locul acela (n.r. – Malta). Revăd în minte castelele, soarele care mi-a mângâiat părul și umerii și dragostea pe care am luat-o cu mine acolo. Ea (n.r. – Violeta) a avut altceva de făcut de data aceasta, așa că am fost doar noi. Este un inel pe care l-am primit din altă parte, este un inel de la Malvina Cervenschi, un inel cu simbolul infinitului, nu este o verighetă dacă la asta vă gândiți.’, a declarat Andreea Marin, în exclusivitate, pentru VIVA!.
Andreea Marin, apariție spectaculoasă
Vedeta ne-a obișnuit cu apariții impecabile, iar aceasta ne-a spus care este secretul ei. ‘Nu reușesc pentru că este meritul meu. Bine, poate că mai fac sport, poate că mai am grijă de mine, deși am 43 de ani. Reușesc pentru că am oameni buni în jurul meu. Lucrurile acestea nu-mi sunt neapărat datorată mie, ci și oamenilor ce sunt împrejurul meu și fac tinerețea să dureze puțin mai mult’, a spus Andreea Marin.
La evenimentul la care a participat, Andreea Marin a respectat în totalitate dress code-ul: glitter glam. Vedeta a avut o ținută impecabilă, iar rochia neagră lungă pe care a purtat-o i-a pus silueta în evidență. Părul strâns într-o coadă a lăsat la vedere cerceii sclipitori și atipici.
Citește și: Andreea Marin, dezvăluiri despre iubit: „O relație nu poate rezista fără prezența fizică’
FOTO: Facebook