Andreea Bănică a fost sinceră cu fanii săi şi le-a povestit că a suferit de depresie postanatală. I-a fost destul de greu în acea perioadă, însă nu regretă nimic, îşi iubeşte nespus copiii! Cântăreaţa a avut un îndemn pentru toate viitoarele mame!
La 30 de ani, Andreea Bănică a devenit mamă pentru prima oară, a născut-o pe Sofia. Nu i-a fost deloc uşor deoarece pe atunci nu existau aşa de multe lucruri de îngrijire pentru copii. Micuţa a venit pe lume prin cezariană şi a cântărit 3,360 de kilograme şi 52 de cm. A fost perfect sănătoasă. Mămică însă nu era foarte pregătită, avea mari emoţii la alăptare.
Ea a scris pe blogul său că a făcut depresie când a ajuns acasă. Nu ştia cum să o îngrijească pe cea mică, după aproximativ 3 luni a rămas şi fără lapte, iar mai apoi a urcat pe scenă.
Vedeta urmează şi acum un tratament după prima sarcină. S-a ales cu microprolactinom pe hipofiză.
După cea de a doua sarcină, lucrurile nu au mai fost aşa de complicate. Vedeta şi-a luat ajutor, deoarece avea probleme cu somnul. În urma sarcinii, vedeta s-a ales cu o fractură de măsea.
Andreea le sfătuieşte pe toate femeile să fie atente la partenerul lor, să acorde atenţie chiar dacă sunt ocupate cu jobul sau cu copiii. De asemenea, ele trebuie să acorde şi o mare atenţie corpului lor, chiar dacă bărbaţii spun că le iubesc oricum tocmai pentru că le-au dăruit copii. Ea spune că soţul şi copiii ei sunt stăpânii ei.
Andreea Bănică vorbeşte despre operaţiile estetice
Este una dintre cele mai iubite cântăreţe de la noi, iar de ani de zile o vedem pe scenă, în faţa sutelor de fani. Are şi o imagine impecabilă pentru care nu a apelat la intervenţii sau operaţii estetice. Artista a dezvăluit cum se menţine mereu tânără.
Foto: Facebook