De-a lungul timpului Andreei Bănică i s-au atribuit diverse intervenții, așa că artista, mamă a doi copii, a decis să lămurească situația. Răspunsul vedetei e cel puțin surprinzător.
Andreea Bănică a stat de vorbă cu cititorii Viva! în cadrul unei sesiuni de Facebook Live, iar curiozitatea unei dintre fane a fost să afle dacă artista are vreo operație estetică.
Andreea a ales o introducere amuzantă pentru a lămuri situația: 'Am o operație de apendicită, am două cezariene, am o operație la deget – nu știu dacă știați, nu cred că am spus-o niciodată, m-am născut cu cele două degete mici de la mâini strâmbe. Pentru că nu se îndreptau, când aveam 16 ani, mama a decis, lucrând la un spital de ortopedie din Eforie Sud, să îmi facă operație. Medicii au încercat, însă operația nu a reușit și eu am rămas cu degetele la fel de strâmbe. Cam astea sunt operațiile mele, nu am nicio operație estetică. Nu zic nu, dacă aș avea nevoie de vreo intervenție, însa pot să vă zic cu mâna pe inimă că sunt cea mai fricoasă femeie din lume. Îmi place să văd că alte fete recurg la așa ceva dacă au nevoie, le apreciez curajul. Nu apreciez că eu nu am curajul să fac asta, 'a dezvăluit artista.
Andreea se concentrează pentru moment să scape de cele șase kilograme în plus acumulate în timpul sarcinii cu băiețelul ei, Noah, pe care l-a adus pe lume la jumătatea lui noiembrie 2016.
Oana Popoiag
Foto Viva!, Instagram
Citește și:
Fotografii de colecție – Andreea Bănică. Vă mai amintiți cum arăta în perioada Blondie?
Andreea Bănică și-a revenit spectaculos după naștere.
EXCLUSIV Viva! Andreea Bănică va fi din nou mamă – VIDEO