Este știrea zilei faptul că România a fost eliminată de la Eurovision 2018. Este prima dată când România ratează calificarea în finalele de la Eurovision. Competiția muzicală avea loc anul acesta pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia. Andreea Bălan a reacționat cu privire la acest concurs înainte ca toate acestea să se întâmple.
Andreea Bălan a participat în anul 1997 la Gala Națională Eurovision cu piesa „Un univers mai liniștit', însă participarea cântăreței nu a fost validă din cauza criteriilor de vârstă pe care nu le îndeplinea. Vedeta a fost întrebată de către un fan de ce nu participă la Eurovision, iar răspunsul ei a fost unul total neașteptat. Andreea Bălan consideră că participarea la această competiție muzicală este o pierdere de timp pentru artiștii de rangul său.
Citește și: GHINION la Eurovison 2018. Trupa The Humans NU s-a calificat în finala de pe 12 mai
'Ce să fac la Eurovision?! Să mă duc să mă jurizeze generația old school și apoi să mă critice și să nu mă trimită mai departe?! E pierdere de timp. Acolo se duc oamenii care nu au ce să facă și vor să piardă timpul. Apoi ajungi în țara unde se ține Eurovision și se votează politic. Este o stupizenie și nu are niciun sens. Artiștii mari nu se duc. Cel mai nașpa este jurizarea de la noi din țară pentru că te duci acolo și vin niște oameni care nu prea au ce căuta acolo și te jurizează pe tine așa… aiurea. Și nu ajungi să reprezinți România, de fapt. Un artist de talia mea nu are ce căuta acolo.', a spus Andreea Bălan într-un live pentru VIVA!.
FOTO: Facebook