Andra Andreescu - Casa cu amintiri a unui designer

.

După încheierea unei relații de nouă ani, se află acum nu doar într-o nouă etapă a vieții ei, ci și într-o altă casă, pe care ne-a prezentat-o în exclusivitate. Este vorba de casa în care designerul a crescut și unde, la mansardă, are atelierul. Dar și în această privință vor fi schimbări.

 


 

Într-o zonă a Bucureștiului unde încă te poți păcăli că ai nimerit într-un alt secol, căutam dezorientată, într-o dimineață de primăvară care aducea mai mult a iarnă, casa Andrei Andreescu. Ascunsă bine în spatele unei porți ma­sive, vila m-a luat prin surprin­dere din prima clipă, printr-o grădină frumos decorată, desprinsă din „Marile Speranțe și „Alice în Țara Minunilor la un loc.

 

Până să salut gazda, mi-au trebuit cinci minute să le arăt celor trei căței de talie mică ai familiei, acompaniați de un motan capricios, că am venit cu gânduri bune. Dacă nu pui la socoteală ninsoarea, nimerisem cum nu se poate mai bine. Pe lângă faptul că Andra tocmai își lansase colecția de primăvară/vară, axată pe conceptul de „uniformă (unde regăsim din plin materialul ei preferat, pielea), se mutase recent în acest spațiu, după încheierea unei relații de nouă ani. Vorbim de un nou început în cazul An­drei, așadar. Nu chiar „nou, luând în considerare că e vor­ba de casa părintească, unde locuiește mama sa și unde a crescut alături de sora ei, Bea­trice, designer de bijuterii.


 

Continuarea în numărul de aprilie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 3 aprilie.