Aflat în Skiathos, insula grecească de care s-a bucurat timp de trei săptămâni împreună cu familia, Andi Moisescu a organizat concursul Skiathos are talent.
Participanţi – copiii aflaţi în vacanţă, juriu – pe sprânceană, după cum declară chiar Andi: „Good guy – Vasilis, Bad guy – Andreas, iar eu, pe post de domnul Andra. Olivia a încercat să se pună bine cu Bad guy, dar imediat ce-a revenit la masa juriului, colegul a fost necruţător', povesteşte Andi amuzat. Din „program' n-au lipsit demonstraţiile de wakeboard, mono-ski, gimnastică, numere de echilibru pe canoe, dar nici cântăreţii sau dansatorii la catarg. „Cert este că toţi concurenţii s-au clasat în marea finală, care va avea loc anul viitor, pe aceeaşi plajă', dezvăluie juratul.
Andi a profitat de timpul petrecut acolo pentru a-i iniţia pe fiii lui în cât mai multe sporturi nautice. „David a început cursurile de wakeboard, iar după o săptămână, Luca a început să mă bată la cap că vrea şi el pe schiuri deşi, între noi fie vorba, încă n-are cinci ani', a mai povestit Andi. Fiind înconjuraţi de mulţi copii greci, David şi Luca au sporovăit cât e ziua de lungă în limba engleză. „Ai mei au început uşor, uşor s-o rupă şi-n limba greacă. Eu încerc să ţin pasul cu ei', a mai precizat încântat Andi.
Foto: PR