Anca şi Ştefan Lungu – Primul pictorial cu fiica lor, Natalia

.

De când s-au cunoscut, profită de orice ocazie pentru a-şi face surprize. Cea mai sonoră fusese, până acum 3 luni, nunta organizată în secret de Ştefan într-un castel din Toscana. Însă surpriza cu adevărat neaşteptată a venit din partea fiicei lor, Natalia, care a decis să vină pe lume înainte de termen.

 


 

Printr-o conjunctură a sorţii, s-a întâmplat să mă aflu prin preajmă ori de câte ori Anca şi Ştefan au avut de sărbătorit un moment important. Am ajuns să fiu complice la nunta secretă din Toscana şi am aflat printre primii că aşteaptă un copil. Înainte cu câteva zile de petrecerea VIVA!, Anca îmi confirma ferm prezenţa, ba chiar avea pregătită rochia pe care urma să o poarte. Ţinuta nu a mai văzut-o nimeni, căci, între timp, spre surprinderea tuturor, pe când sarcina nu trecuse bine de 7 luni, Anca a trebuit să nască de urgenţă. Cu toate că Natalia le-a dat mari emoţii părinţilor, la şedinţa foto, realizată acasă la ei, în Corbeanca, cu o săptămână înain­te de botez, naşterea prematură părea o amintire îndepărtată şi toată familia era relaxată.


 

Într-un an şi un pic aţi făcut nuntă, copil şi casă. La voi în familie aşa se fac lucrurile, toate odată?

Ştefan: De preferat, am vrea să câştigăm timp de plimbare, de aceea le facem pe toate odată. Planul acesta este, să ne pu­nem la punct cu casa, cu bebeluşul, să crească mai repede decât ceilalţi, dacă se poate cât 7 într-un an, iar apoi să călătorim cu barca sau cu trenul în jurul lumii.

Anca: Prima plimbare a Nataliei va fi în Grecia, peste 3 săptămâni.

Ş: Am făcut antrenament. De la două săptămâni fetiţa e scoasă în mod obse­dant din casă. Am testat terenul, a intrat deja în contact cu foarte mulţi oameni.

A: Fiind născută prematur, chiar ne-am gândit că vom fi foarte stricţi şi stresaţi în ceea ce priveşte igiena, că nu o să primim pe nimeni în vizită, dar când am ajuns cu ea acasă ne-am dat seama că suntem foarte relaxaţi, de fapt. Fetiţa e bine şi ne-am gândit că, decât să o creştem într-un glob de cristal, ca mai apoi să aibă probleme de imunitate, mai bine o creştem foarte relaxat. Aşa că ea a fost şi la munte, şi la mare, şi la nunta Cristinei Dochianu la Orşova. Până la două luni a văzut jumătate din ţară. Ce-i drept, când mă uit acum la primele fotografii cu ea, realizez că am avut un soi de inconştienţă, mă şi întreb cum de am fost atât de relaxaţi. Copilul era incredibil de mic, avea 1,900 kg.


 

OANA POPOIAG Foto MARIUS BĂRĂGAN

 

Continuarea în numărul de septembrie al revistei VIVA!, la standurile de presă 1 septembrie.