Anca Pandrea, amintiri dureroase. Actriţa vorbeşte despre sarcina pierdută şi de ce n-a avut copii. Ea retrăieşte clipele emoţionante peste care nu a reuşit să treacă nici acum. Iubeşte copiii şi regretă tare mult că Dumnezeu nu i-a dat unul. Iubirea ei s-a dus astfel doar spre jumătatea sa, soţul Iurie Darie mort în anul 2012.
Actriţa a dezvăluit că Dumnezeu nu a vrut să îi dea un copil. A rămas la un moment dat însărcinată, însă copilul acela nu l-a păstrat şi a fost supusă unei intervenţii care a afectat-o pe viitor.
A încercat să facă tratamente, şi-a pus toate speranţele în medicina modernă, însă nu a mai putut avea un copil. Dragostea sa s-a centralizat doar asupra lui Iurie Darie.
„Da, îmi plac foarte mult. (…) Da, am un regret. Deci am făcut un chiuretaj cum nu se făcea şi nu era voie şi după aceea n-avut cum să rămân. Şi Iura a vrut, am făcut tratament şi nu, nu a vrut să vină. Toată dragostea mea şi a copilului este Iura.”, a spus Anca Pandrea pentru Libertatea.
Anca Pandrea, despre Alexandru Arşinel
„E un personaj toxic. El nu a făcut dializă nici măcar o zi. I-a luat viaţa acelei fetiţe. Acum, când a fost parastasul Stelei Popescu am vazut că îi era frig, acolo la Cernica. A zis – La masă nu am fost, pentru eu ţin regim…- Nu se poate, te-a făcut actor şi asta e răspunsul. Nu poţi să te abţi şi să nu mănânci. Această colaborare care a fost. Nu se poate. A fost îngrozitor. Nu poţi să te duci şi îi onorezi memoria? (…) Nu am ajuns să jucăm împreună. Când era Iura în spital a fost acolo, nu a mers să îl vadă. La început a venit, dar după operaţie nici măcar nu a întrebat de acolo pe cineva cum este Iura. Am spus apoi într-un interviu. Să îi fie ruşine. E vorba de altă factură. M-a revoltat. Se spune la noi despre cei morţi numai de bine. În India, despre morţi numai adevărul. (…) Mi s-a părut foarte trist. Trist ca relaţie dintre actori. Eu n-am fost la Stela, nici la Cristina Stamate. După Puiul meu, după Iura, nu mai pot să merg la nimeni. (…) Am jucat cu Stela 800 de spectacole. Toată ţara asta cu vagonul de dormit. Iura a rămas şi va fi. Nu încape încă cineva. Nu am nicio legătură indiferent ce va fi.', a spus Anca Pandrea.
Foto: Libertatea
Cristina Pîrvu