Amfitrion – Letiţia şi Dinu Pescariu

.

Cu doar câteva zile înainte de a pleca într-o vacanţă în Florida, fostul tenisman Dinu Pescariu şi soţia sa, Letiţia, ne-au primit în casa lor de la Snagov, unde s-au mutat în 2008 pentru o vară şi nu au mai plecat. Aici îşi cresc cei trei băieţi şi duc o viaţă discretă, fără bliţuri şi evenimente mondene.

 


 

 

 

Până să plece în America, unde abia aşteptau să joace golf şi să vadă turneul de tenis de la Miami, Dinu şi Letiţia şi-au programat o zi pentru şedinţa noastră foto. Ba chiar au învoit copiii de la şcoală ca să putem începe dimineaţa. Mai mult, Vlad (9 ani) s-a ocupat exclusiv de „catering, aşteptând echipa VIVA! cu brioşe şi sucuri, Alex (5) ne-a spus că este fascinat de personajul Vector din „Despicable me, iar Ianis (2) ne-a oferit un mic show de dans. În orice caz, pentru o casă plină de băieţi, lu­crurile au decurs extrem de… liniştit. Letiţia ne-a oferit şi explicaţia: „Trezi­rea se dă la ora 7, stingerea la 9 pentru băieţi şi pe la miezul nopţii pentru noi. Disciplinat, ca la garnizoană!


 

Letiţia, aveam pregătită altă întrebare pentru început, dar acum, că te văd blondă, trebuie să te întreb cum de te-ai hotărât să faci schimbarea.

Mie nu prea îmi place monotonia şi mă plictisesc destul de uşor. Încerc mereu să fac lucruri noi… În ceea ce priveşte look-ul meu, sunt puţine variaţii pe temă: o ojă mai îndrăzneaţă, o nouă culoare de păr, un make-up special şi… cam atât. Alt fel de surprize sigur nu fac: fără tunsori scurte sau ciudate, fără tatuaje sau piercing-uri, fără inter­venţii chirurgicale. Deocamdată!

 

Primul lucru care mi-a trecut prin cap când am văzut că locuiţi la Sna­gov a fost că staţi destul de departe de oraş. Nu e mai grea viaţa aşa?

Dinu: Mie îmi place drumul acesta. În fiecare dimineaţă conduc în linişte către oraş. De obicei nu este trafic şi pe drum reuşesc să îmi organizez programul de peste zi. Iar drumul înapoi spre casă mi se pare chiar relaxant şi îmi acordă timp să trag nişte concluzii. Există plusuri şi minusuri în orice alegere am face. Din punctul nostru de vedere, Snagovul re­prezintă compromisul ideal între viaţa de oraş şi cea de „la ţară.


Letiţia: Ne-am hotărât să rămânem aici, cât timp avem copiii mici. Când vor mai creşte şi se vor înmulţi şi activităţile ex­tra-şcolare sau dacă drumul acesta va deveni la un moment dat obositor, pro­babil că ne vom muta din nou în oraş.

 

OANA POPOIAG, Foto: RADU CHINDRIŞ

 

Continuarea în numărul de aprilie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 3 aprilie.