Amber Heard confirmă relația cu miliardarul Elon Musk

.

Amber Heard, fosta soție a lui Johnny Depp, a confirmat relația cu miliardarul Elon Musk, după ce zvonurile că cei doi ar forma un cuplu datau încă de vara trecută.

Amber și Elon au fost surprinși inițial ținându-se de mână în timpul unei excursii în Currumbin Wildlife Sanctuary din Australia, acolo unde actrița filmează pentru „Aquaman’. Însă cei doi au dorit să clarifice până la urmă zvonurile, așa că au confirmat relația prin intermediul unor poze pe Instagram.


Atât omul de afaceri, cât și Amber au postat o imagine în care se află împreună la o cină. Pe obrazul lui Musk se pot observa și urme de ruj, semn că actrița l-a sărutat înainte de a realiza fotografia și a dorit ca acest lucru să îl vadă și fanii lor.


Niciunul dintre ei nu a făcut până acum vreo declarație publică despre relație, însă tatăl actriței, David, spunea pentru revista „Grazia’ că cei doi sunt foarte fericiți și că se gândesc la căsătorie.

Zvonurile despre relația dintre inventatorul Tesla și Amber au apărut încă de vara trecută când au petrecut câteva nopți la un hotel din Miami, iar mai apoi au plecat într-o escapadă la Londra.


Amber Heard s-a căsătorit cu Johnny Depp în anul 2015, însă în 2016 au divorțat, motivul invocat de actriță fiind abuzurile fizice și psihice la care era supusă de către actorul din „Pirații din Caraibe’.

Alexandra Popescu

Foto: Instagram

Citește și:

Amber Heard a donat banii primiţi în urma divorţului de Johnny Depp