Pe lângă că a filmat până în luna a opta de sarcină, Alina Pușcaș nu s-a astâmpărat nici după ce a devenit mămică. S-a întors la muncă după două săptămâni de la naștere. Ne-a vorbit despre schimbările radicale din viața ei la primul shooting în exclusivitate pentru VIVA!, în compania lui Alexandru, băiețelul său de cinci luni.
Mai întâi, spune-mi cum te-ai simțit la ședința foto pentru VIVA! Tu ești obișnuită cu ele, dar cum a fost să îl ai și pe Alexandru la shooting?
Cred că ai observat că nu eram absolut deloc stresată. Deși Alexandru are patru luni și jumătate și-l cunosc de-o viață, cum s-ar spune (râde), știu că nu putea fi altfel decât foarte curios și vesel. Am avut totuși emoții, neștiind ce înseamnă acest gen de muncă alături de un bebeluș, cât de chinuitor ar fi pentru el, cât de greu se poate obține un cadru bun. Pe lângă toate aceste aspecte, m-am asigurat cu câteva zile înainte de momentul shooting-ului ca locația să fie suficient de călduroasă și liniștită pentru confortul lui. Dacă ar fi fost vorba numai de mine, probabil că aș fi putut face acest shooting în orice condiții.
Ședința foto a avut loc în galeria de artă Zorzini. E genul de loc în care te-am putea vedea, din întâmplare, într-o duminică după-amiază? Sau preferi mai degrabă o lectură plăcută în intimitatea casei?
Ai spus bine, m-ați putea vedea din întâmplare pentru că, deși iubesc arta, nu mă pot declara o cunoscătoare. Admir, îndrăgesc, observ frumusețea, calitatea ar-tistică a unui tablou, dar nu sunt convinsă că interpretările mele coincid cu cele ale autorului. Chiar și așa, când am ocazia să vizitez o galerie de artă, o fac fără să stau prea mult pe gânduri. Până să apară Alexandru și Mihai în viața mea, îmi petreceam timpul liber citind o carte sau ascultând muzică acasă, în intimitate, sau într-un parc liniștit.
Cum ai aflat că ești însărcinată? Ce ai simțit când ai știut că vei avea un copil?
Am făcut primul test de sarcină în joacă… Asta după ce fusesem de Crăciun în vizită la bunici, unde am mâncat toate nebuniile posibile, fără să refuz, cum făceam de obicei, nici măcar jumările. Începusem să am neobișnuit de frecvent și stări de somnolență. Așadar, cred că am făcut testul sperând să fie pozitiv. Cred că m-am și rugat puțin, înainte să apară cele două liniuțe. Fac aici o paranteză să îți spun că, până în momentul în care am aflat vestea, mintea mea nu era preocupată cu altceva decât cu dorința de a-mi întemeia o familie, în special, de a aduce pe lume un copilaș. Începusem, ce-i drept, să cred că nu o să găsesc acel bărbat la care visam, acel bărbat care să-mi îndeplinească dorințele. Ei bine, iată că m-am înșelat și cred că este una dintre puținele situații în care sunt absolut fericită că am greșit gândind așa.
Revenind, emoția momentului când am văzut testul de sarcină pozitiv e complicat de redat în cuvinte. A fost o combinație de lacrimi de fericire, râsete ușor isterice, țipete de toate felurile. O combinație de optimism incredibil cu sentimentul că viața mea urma să ia pe plan personal o turnură incredibilă și, cred, de puțină disperare, pentru că voiam să ajung cât mai rapid la o clinică, să mă asigur că nu vorbim despre o himeră.
Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA! la standurile de presă din 2 februarie
Urmărește-ne pe 
