După ce s-a lăsat măsurată de echipa Viva! și ne-a arătat că dimensiunile ei sunt perfecte, Alice Peneacă le-a făcut o surpriză fanilor ei și a pozat nud.
Într-o imagine postată pe contul său de Instagram, Alice apare complet goală și a demonstrat încă o dată că are un corp la care multe femei doar visează. Aceasta stă cu spatele la cameră, își acoperă sânii doar cu mâinile, iar în partea de jos se poate observa că nu poartă deloc lenjerie. În plus, pe lângă haine, soția lui Bobby Păunescu a renunțat și la machiaj. Imediat, fanii au reacționat și au apreciat frumusețea naturală a modelului.
Alice Peneacă s-a mutat din luna martie la New York acolo unde vrea să își contruiască o carieră atât în modeling, cât și în actorie. Soțul ei, Bobby Păunescu, nu a decis să o însoțească spre a-și împlini visul american, așa că cei doi au în acest moment o relație la distanță.
„O să mă mut singură și sper să vină și el cel mai des. Trebuie să faci și sacrificii că altfel nu merge treaba’, spunea Alice Peneacă pentru Viva!.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram
Vezi și:
Am găsit vedeta cu dimensiunile ideale: Alice Peneacă sfidează perfecţiunea!