Alexandru Arşinel a făcut infarct - Medicii îl ţin sub observaţie

 Pirvu Cristina
.

Alexandru Arşinel a ajuns de urgenţă la spital în ziua de 10 decembrie. Acesta a acuzat dureri în zona toracică. Medicii au intervenit de urgenţă. Iată ce se întâmplă cu marele actor acum! 

Problemele parcă se ţin lanţ pentru actorul Alexandru Arşinel. După moartea prietenelor şi colegelor sale, Stela Popescu şi Cristina Stamate, acesta a fost tare îndurerat. Cu toate acestea, a plecat în turneu în Spania, din Spania, unde a susținut două reprezentații, alături de alți artiști. În monologurile sale, el a pomenit-o de fiecare dată pe Stela Popescu, regretata sa colegă de scenă.

Duminică, 10 decembrie, a acuzat dureri mari şi a fost transportat cu salvarea la spital. Ieri, acesta a fost  supus unei intervenții la inimă de medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București, care i-au făcut coronarografie și i-au montat stenturi. Starea lui este stabilă acum.

Alexandru Arşinel, operat de urgenţă

'A fost un infarct. Acum sunt în recuperare', a spus acesta pentru Libertatea. Este probabil ca duminică să fie externat. Managerul spitalului a oferit mai multe informaţii despre starea acestuia.

„A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în Secţia de cardiologie a Spitalului UUB. Pentru a avea şi o părere medicală mai amănunţită a venit şi domnul profesor Vinereanu care l-a examinat şi a decis împreună cu domnia sa să continue investigaţiile în cursul dimineţii de astăzi. A fost supus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioră inimii. Starea domniei sale este acum favorabilă, este conştient, cooperant, stabil hemondinamic, respirator, mănâncă, este foarte bine.

Când  a venit era conştient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior. Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopţi. Dimineaţă a fost bine, echilibrat a intrat în sală. Stresul este implicat în aproape toată patologia cardiacă însă în afară de stres dumnealui are şi alte afecţiuni- dislipidemie, un diabet zaharat care nu este controlat cu insulină ci cu antidiabetice orale şi o hipertensiune arterială tpate acestea coroborate au dus la depunerea unor cristale de colesterol cu greutate moleculară mică care obstruează această arteră de la nivelul cordului. În câteva zile va putea fi externat, în funcţie de evoluţia post-procedurală. Cred că în două- trei zile o să poată să fie externat. Colegii mei din Secţia de cardiologie vor decide acest lucru', a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica.

Foto: Libertatea

Cristina Pîrvu

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton