Alexandra Stan – Spaimele unei fete prea celebre

.

Nu-mi place muzica de dans, nu dansez și nu merg în cluburi. De aceea, am avut oarece îndoieli în privința modului în care va decurge interviul cu Alexandra Stan. Surpriza a fost însă să descopăr în Alexandra un amestec de inocență și maturitate care m-a cucerit.

 


 

A existat un moment anume când ți-ai dat seama că vei avea o carie­ră în muzică?

Am știut asta de mică, dar am început să conștientizez mai mult în clipa când am făcut o piesă, am masterizat-o, am înregistrat-o la UCMR, apoi a ieșit pe net și o putea asculta oricine… Atunci am realizat că am pornit pe un drum și că lucrurile se întâmplă; ce-mi doream eu de mică începe să devină realitate.

 

Ai fost remarcată la Festivalul de la Mamaia.

Da. Atunci m-au văzut mai mulți pro­ducători, printre ei și Marcel Prodan și Andrei Nemirschi. Erau la început, mi-a plăcut de ei că păreau puși pe treabă ca și mine, și am semnat cu ei.


 

Pari să fii destul de relaxată în privința lui Marcel.

Ține de domeniul trecutului. Am depășit momentul, nu puteam rămâne blocată acolo forever.

 

După cearta cu Marcel ai plecat în SUA. De ce acolo?

Îi cunoscusem pe cei de la Fonogram Studios și pe Vlad Rădulescu, care e managerul și partenerul meu – ne-am creat împreună propriul label, Future Arts. Mi-am zis că nu am nevoie de un manager care să fie angajatul meu, nici eu nu vreau să fiu angajata cuiva, vreau să dezvolt împreună cu cineva o aface­re în domeniul acesta. Am și eu destu­lă experiență, vreau un om care să știe management, un om de încredere, care să aibă aceeași viziune ca și mine, care să vadă că pot face mai mult decât să am niște piese pe radio și atât. Și m-am gândit că, după episodul neplăcut pe care l-am avut, nu aș vrea să mai ajung să depind de o piesă ‒ dacă o am, bine, dacă nu, ce fac? M-am gândit să am și un plan B, în cazul în care, prin absurd, n-o să mai meargă cu muzica. Așa o să pot să lucrez tot în domeniul acesta, fiindcă la asta mă pricep, o să am alte proiecte, să lucrez pentru alți artiști, să-i impresariez… Cred că majoritatea artiștilor gândesc așa, fiindcă nu ai de unde să știi cum e viața. La un moment dat poate vrei o familie și nu mai vrei să stai non-stop pe scenă, dar cauți să ră­mâi cumva tot în domeniul acesta.


 

Continuarea în numărul de mai al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 mai.