Pe Alexander Skarsgård (41 ani) o lume întreagă îl ştie din serialul „True Blood, unde l-a interpretat pe vampirul Eric Northman. De atunci, l-am mai văzut în „Legenda lui Tarzan, iar mai nou, în „Big Little Lies. Ce să mai, carismaticul suedez este hotărât să cucerească Hollywood-ul.
SĂRUT CONTROVERSAT: La Premiile Emmy de anul acesta, toate privirile au fost pe Alexander Skarsgård. Și nu doar fiindcă a câștigat trofeul pentru „cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune cu rolul său din „Big Little Lies, ci datorită momentului de dinainte. În timp ce actorul suedez se îndrepta spre scenă pentru a-și ridica premiul, s-a oprit să-și îmbrățișeze colegii alături de care joacă, însă atunci când a ajuns în dreptul lui Nicole Kidman, soția sa din serial, nu a primit doar o îmbrățișare ca semn de felicitare, ci și un sărut pe buze. Asta în ciuda faptului că în sală se afla și Keith Urban, soțul actriței, care a fost martorul celui mai hot moment al serii.
FAMILIE CELEBRĂ: Pentru cei care nu știu, Alexander este fiul actorului suedez Stellan Skarsgård și face parte dintr-o familie cu mulți frați, șapte mai exact, Alexander fiind cel mai mare dintre aceștia. Chiar dacă tatăl său este un actor foarte cunoscut de la Hollywood, Alexander nu a crescut în preajma reflectoarelor. Curiozitatea din spatele acestei meserii l-a făcut să-și înceapă cariera de actor la 8 ani, dar a renunțat la vârsta de 16 ani, fiind speriat de presiunea celebrității.
UN TÂNĂR REBEL: Puțin rebel, în adolescență a renunțat și la colegiu, alegând să se înroleze în armată, unde s-a alăturat unității antiteroriste de pușcași marini din Suedia. „Pentru mine a fost doar o pro-vocare personală. Sunt foarte fericit că am făcut-o, deși a fost greu, declara acesta. În 1997, dorința lui de a se întoarce la actorie a devenit tot mai puternică, așa că s-a înscris la Școala de Teatru Marymount, din New York. Doi ani mai târziu, a revenit în Suedia, unde a devenit cunoscut, atât în producții TV, cât și în cinema. Și totuși, faima internațională este mai atrăgătoare decât cea natală, așa că a zburat în L.A., unde a început să dea probe pentru diverse roluri. A debutat în 2001 cu „Zoolander, dar a dat lovitura cu producția HBO „Generation Kill, în 2008, și a devenit cunoscut datorită rolului din „True Blood, unde îl interpretează pe vampirul sexy Eric. Cu siguranță l-ai remarcat și în videoclipul piesei „Paparazzi al lui Lady Gaga, videoclip în care cei doi se și sărută.
SEX-SIMBOL: Alexander are 1,94 m înălțime și impune respect nu numai datorită aspectului său fizic. Este un bărbat pe care îl remarci și datorită privirii sale magnetice. Fanii îi spun „Skarsbrow, porecla referindu-se la modul incredibil de sexy în care Alexander își ridică sprânceana stângă, iar ochii săi de un albastru-verzui au făcut nenumărate victime: Amanda Seyfried, Kate Bosworth, de care s-a despărțit în 2011, și modelul Anne Vyalitsyna sunt doar câteva dintre celebritățile cu care Alexander s-a iubit în trecut. În prezent, cea care se bucură de atenția lui este Alexa Chung, cu care are o relație încă din 2015. De altfel, Alexander este un adevărat sex-simbol, fiind votat de șase ori drept „Cel mai sexy bărbat din Suedia.
ADINA VÎLCEA Foto HEPTA