Adelina Pestriţu a născut prin cezariană. Zenaida Maria a plâns puternic când a venit pe lume

.

Adelina Pestriţu a născut prin cezariană. Vedeta trece prin cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. Familia sa e mai mare acum de când micuţa Zenaida Maria a venit pe lume. Deja sunt acasă de câteva zile, totul decurge bine! Adelina a povestit cum a decurs naşterea!

Vineri, 3 august, Adelina Pestriţu a adus-o pe lume pe fetiţa sa. A născut-o prin cezariană, la sfatul medicului său. A trecut prin emoţii, dar era nerăbdătoare să o ia în braţe.


Până acum, vedeta nu a arătat nicio imagine cu chipul fetiţei, însă a descris trăsăturile pe care le are.

„Eram incredibil de emoționată din cauza operației, tremuram și puneam o mie de întrebări pe secundă. Din momentul în care am intrat în sala de operație, am știut că, după primele 10 minute, viața mea va avea alt sens și voi deveni o altă persoană, gata oricând să lupte cu toate forțele pentru puiul ei. Așa a și fost.

Retrăiesc clipa în care o țineam strâns de mână pe doamna doctor anestezist și am auzit-o pe doctorul Ioana Drăgan: Ade ești pregătită? Zeny are cele mai frumoase gene’, după care am auzit-o pe Zenaida cum mă strigă printr-un plânset care, instant a devenit cel mai frumos sunet auzit vreodată. M-am uitat în sus și am văzut cea mai frumoasă și valoroasă imagine, Zenaida-Maria. Nu am trăit niciodată sentimente așa de puternice. Nici nu mi-am imaginat că pot să fie simțite.', a explicat Adelina.


Zenaida Maria s-a născut pe data de 3 august

Virgil Şteblea a plâns când şi-a văzut fetiţa

Virgil Şteblea nu a asistat la naşterea micuţei sale, a stat pe hol şi a aşteptat. A plâns când şi-a luat micuţa în braţe.

„Virgil făcea 13-14 pe hol, așteptând-o pe cea care toată viață o să-l strigetati’. Emoționat până la Dumnezeu (vă confirm după ce am văzut filmările prietenilor care ne-au însoțit la spital) s-a plasat în fața ușilor liftului care venea cu micuța noastră direct din blocul operator. Marea întâlnire l-a făcut să-și arate până și cea mai sensibilă latura a lui. A plâns ca un copil când a luat-o în brațe.

După operație, m-au adus și pe mine în rezerva unde am stat cazată cu cea mică timp de 3 zile. Virgil stătea lipit de Zeny și parcă nici nu-l bătea vreun gând să-i dea drumul. Drept urmare, timp de 4 ore a ținut-o și s-a uitat la ea. Nimic nu se compară cu trăirile de atunci. Ne priveam în ochi și lăcrimăm instant. Este greu să vă exprim în cuvinte acele momente.', a mai scris Adelina pe blogul său. 

Foto: Facebook