Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de 7 ani și formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. La „Insula iubirii', Radu este înconjurat de multe femei frumoase și în general multe femei suspină după el, așa că Adela trebuie să aibă mare încredere în soțul ei.
Ca orice femeie, Adela Popescu recunoaște că mai este geloasă, așa că ne-a povestit cum o liniștește Radu în acele momente. În plus, are încredere în el și atunci când este plecat în Thailanda la filmări și speră că nu a încercat nicio fată să îl ispitească.
„Am mai fost geloasă, dar el un stil așa de frumos de a mă liniști încât eu am așa mici porniri și îmi spune ce vreau să aud și mă liniștesc imediat. Noi avem chiar o relație sănătoasă, din punctul meu de vedere, și ne povestim multe lucruri. Știu că nu ar strica ce avem noi acum.
Este o regulă a jocului să nu intre în contact cu cei prezenți pentru că nu poate să își păstreze integritatea. El acolo îi ajută pe concurenți să își dea seama dacă sunt într-o relație bună, iar pentru a putea să facă asta trebuie să fie imparțial. E o regulă în emisiune, el stă tot timpul separat de ei, dar acum nu știu, s-or fi dat și nu mi-a zis… bine a făcut că nu mi-a zis, de ce să stau neliniștită', a spus Adela.
Secretul relației lor
Cei doi sunt împreună de 7 ani, așa că de-a lungul timpului dragostea se schimbă. La ei lucrurile au mers în direcția cea bună, așa că prezentatoarea „Vorbește lumea' ne-a povestit care este secretul relației lor.
„E foarte diferită. La început eram foarte îndrăgostiți și era altceva, știe toată lumea că începuturile sunt speciale. Dar acum relația noastră este mult mai profundă. Cred că orice relație se transformă. Lucrurile pot să meargă într-o direcție bună și într-o direcție greșită, chiar și într-o direcție greșită sunt cupluri care rezistă. Este nevoie ca și separat și împreună să se acumuleze experiențe noi și să îți dorești să fii mai bun pentru celălalt, în primul rând pentru noi, dar și pentru celălalt.
Dimineața, când poate Radu, mă aduce el la „Vorbește lumea' și nouă ne place și timpul acela petrecut împreună, considerăm că este bun pentru noi. Este important să povestim, să ne bem cafeaua împreună, să ne gândim ce mai avem de făcut. Dar lucrurile astea trebuiesc făcute. Seara, de exemplu eu că alăptez nu beau alcool, dar în același timp nu am renunțat la obiceiul de a sta pe terasă, el își pune un pahar de vin, de proseco, iar eu stau lângă el. Încercăm împreună să ne găsim timp pentru noi', a mai povestit Adela.
Alexandra Popescu
Foto: Arhivă Viva
Citește și:
Adela Popescu şi Radu Vâlcan – Cum au petrecut primul Paşte alături de Alexandru, băieţelul lor