Actorul Verne Troyer, celebru pentru rolul din seria ”Austin Powers”, a murit la 49 de ani

.

Actorul Verne Troyer, devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită rolului pe car l-a interpretat în seria 'Austin Powers', a murit la 49 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina lui de Facebook:

„Cu mare tristeţe şi inimi grele scriem că Verne a murit astăzi. Un om căruia îi păsa. Voia să facă pe toată lumea să zâmbească, să fie fericită şi să râdă. Verne a sperat că a făcut o schimbare în bine cu platfoma pe care a avut-o şi a lucrat încercând să ducă mesajul mai departe’.


Potrivit aceluiași comunicat, actorul suferea de o depresie severă, însă cauza morții sale nu a fost făcută publică deoacmdată. „Verne a fost un luptător şi când venea vorba despre propriile lupte. De-a lungul anilor s-a luptat şi a câştigat în mai multe rânduri, dar de data asta a fost prea mult. Depresia şi sinuciderea sunt probleme foarte serioase. Nu poţi şti niciodată ce fel de luptă duce cineva înăuntrul lui’.

O primă reacție la moartea actorului Verne Troyer a fost din partea lui Mike Meyers, protagonistul filmelor ‘Austin Powers’. Acesta a declarat publicației The Hollywood Reporter:


„Verne era un profesionist desăvârşit şi un optimist. Este o zi tristă, dar sper că se află într-un loc mai bun. Îi va fi simţită lipsa’.

Verne Troyer s-a născut pe 1 ianuarie 1069 și a crescut în comunitatea Amish din Michigan şi a devenit celebru graţie rolului Mini-Me (Verne avea o înălțime de numai 81 cm) din franciza „Austin Powers’ . După debutul în serie, în 1999, în „The Spy Who Shagged Me’, el l-a jucat pe Griphook în „Harry Potter and the Sorcerers Stone’ şi pe Coach Punch Cherkov în „The Love Guru’.

Actorul s-a luptat cu dependenţa de alcool, la începutul anilor 2000, iar, recent, cu mai multe probleme de sănătate.

Verne Troyer a fost căsătorit cu Genevieve Gallen, dar mariajul lor nu a durat nici măcar un an. În prezent, actorul era ntr-o relație cu Brittney Powell.

Foto: Hepta