13 ani şi o lume întreagă la picioare - Millie Bobby Brown

.

Are numai 13 ani și o lume întreagă la picioare. Millie Bobby Brown, adolescenta care o interpretează pe Eleven în serialul fenomen „Stranger Things, i-a cucerit pe toți cu rolul său, iar acum se pregătește să dea lovitura și la Hollywood.

VIS ÎMPLINIT: Deși s-a născut și a crescut în Spania până la vârsta de 7 ani, Millie are un accent american impecabil. Asta se datorează producțiilor Disney pe care le urmărea de când era foarte mică, ceea ce a ajutat-o foarte mult atunci când, în 2011, ai ei, simțindu-i potențialul, au decis să se mute în Orlando, Florida, pentru ca micuța Millie să participe la ateliere de actorie. Și bine au făcut, pentru că acolo a fost descoperită de un „talent scout care a fost atât de impresionat de talentul ei, încât i-a convins părinții să se mute din nou, de data aceasta în Los Angeles. Millie a fost ofertată de cele mai importante agenții, iar după numai trei luni, primea deja rolul micuței Alice în „Once Upon a Time in Wonderland. Au urmat apoi un rol în „Intruders și câteva apariții în „Modern Family și „Greys Anatomy, însă lovitura a dat-o anul trecut, odată cu lansarea serialului „Stranger Things, unde o interpretează pe Eleven, o fetiță cu superputeri.


ANUL MARILOR SCHIMBĂRI: 2016 a fost cu siguranță un an pe care Millie nu-l va uita niciodată, și asta pentru că, odată cu rolul din „Stranger Things, în viața ei au urmat o serie de lucruri memorabile. Primul dintre acestea a fost faptul că a trebuit să se radă în cap, lucru care nu a fost deloc pe placul mamei sale. „Eu eram ceva de genul: ‹‹Mama, hai să-l radem, oricum va crește din nou, nu e ceva permanent, plus că trebuie să arăt cât de mult mă implic în acest rol!››. Adevărul este că a făcut un rol foarte bun, având în vedere faptul că anul trecut a fost nominalizată la Premiile Emmy la secțiunea „Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramă. „A fost o onoare și un adevărat privilegiu să reprezint tânăra generație, spunea ea. Deși a plecat acasă cu mâna goală, a fost un pas important în cariera lui Millie, marile publicații oferindu-i coperta. Un alt lucru bifat până la vârsta de 13 ani a fost și primul ei sărut. S-a întâmplat în ultimul episod din sezonul 1. „A fost o experiență ciudată. Să ai în jur de 250 de persoane care se uită la tine în timp ce te săruți cu cineva este ‹‹whoa!››, a declarat Millie în Variety.


APTITUDINI MUZICALE: Millie Bobby Brown nu este doar actriță, ci și o cântăreață talentată. Înainte de a deveni celebră, aceasta a postat câteva coveruri pe canalul de YouTube al fratelui ei, iar anul trecut a cântat la „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon piesa „Monster a lui Nicki Minaj, declarându-se o mare fană a acesteia. De asemenea, Millie a apărut și în videoclipul „Find Me, al trupei Sigma, care până în acest moment a ajuns la peste 18 milioane de vizualizări. O altă pasiune a sa este sportul, în special boxul. „Lunea fac Thai boxing, marți merg la Jujitsu, iar miercuri și joi fac box. Mănânc ca un porc, așa că încerc să compensez. Și dacă tot am ajuns la mâncare, trebuie să știți că, deși personajul ei din serial este înnebunit după Eggo Waffles, în realitate Millie le detestă.

AVÂNT SPRE HOLLYWOOD: Deoarece cariera sa actoricească este în ascensiune, Millie a fost nevoită să renunțe la școală, alegând să-și continue studiile în sistem de home schooling. În afară de filmările pentru noul sezon „Stranger Things, actrița de 13 ani va juca și în sequel-ul filmului „Godzilla, care se va numi „Godzilla: King of Monsters, unde va avea rolul principal. „Ce m-a atras la acest proiect a fost regizorul. Iubește animalele și luptă pentru drepturile acestora, la fel ca mine. De asemenea, întregul proiect mi s-a părut deosebit, declara Millie. Noi am spune însă că și suma despre care se vehiculează că o va primi pentru rol, aproape 4 milioane de dolari, a impresionat-o.

Foto: Northfoto

Adina Vîlcea