A avut o viață demnă de un film. Nu degeaba a fost numit de către prieteni și colaboratori, în perioada lui de glorie, copilul teribil al modei românești. Dacă am privi în urmă, viața lui Răzvan Ciobanu poate fi împărțită în mai multe etape, însă, în linii mari, putem trasa două: prinț și cerșetor. De la cel mai cool băiat din oraș, recunoscut pentru luxul și opulența în care trăia, la care alții nici nu îndrăzneau să viseze, Răzvan a ajuns să se confrnte și să se lupte cu depresia, cu drogurile și să se chinuie să supraviețuiască, găsindu-și locul cu greu…
Dacă ar trebui să găsim un singur cuvânt care să-l descrie pe Răzvan Ciobanu, acesta ar fi… asumarea! N-a avut niciodată o problemă să recunoască faptul că este… diferit. Fie că ne referim la orientarea sexuală, fie că ne referim la alegerile personale și modul de viață. Nu s-a ferit nici să recunoască faptul că s-a confruntat cu depresia, depresie cauzată de pierderi materiale care probabil că, pe mulți, i-ar fi împins la suicid. Pe el, la consumul de droguri… Într-un interviu-document pe care l-a acordat revistei Tabu, în 2011, Răzvan a povestit totul: „Primele semne de aparitie a falimentului le-am avut in 2009 in vara, cred. A fost o conjunctura. Practic nu as fi intrat in faliment daca nu as fi fost ‘ajutat oarecum cand, in afara de moda, celelalte inginerii ale mele, imobiliare s.a.m.d. au cazut total. In momentul acela m-am blocat, nu am mai fost in stare nici sa muncesc, nici sa ma concentrez pe ceea ce aveam de făcut. In momentul acela a inceput sa se vada…'
Doi ani a suferit de depresie și a stat departe de showbiz
Toate aceste probleme financiare au condus către o depresie… de lungă durată. Mai exact doi ani, timp în care puțini au crezut că-și va mai reveni. Dar a făcut-o. Timp în care a consumat și droguri fapt pe care, de asemenea, l-a recunoscut. „Aveam o viata linistita. In prima faza am pierdut casa in care locuiam. Am pierdut-o deoarece a fost luata, dintr-o greseala si niste acte nefacute la timpul lor. Nu am avut puterea sa ma lupt in niciun fel, mai ales ca surpriza venea din partea unor prieteni foarte buni, a celor mai buni prieteni. Au urmat apoi masinile pe care le aveam si care au fost, tot asa, luate de un alt foarte bun prieten deoarece contractele de leasing erau pe firma lui, nu pe a mea. De aici a urmat o depresie lunga. De aici a inceput totul, asta se intampla in iulie 2009. Prin septembrie-octombie, nu ma mai puteam conecta la nimic. Eram precum o leguma. Tin minte ca am stat la o buna prietena de-a mea, care nu imi mai este prietena in momentul de fata. Am zacut pe canapeaua ei cred ca mai bine de doua luni.[…] Nu ma puteam concentra pe nimic si sincer cred ca nici nu imi doream.'
Și, totuși, avea regrete…
Conform spuselor lui, frământările au fost unele care au continuat mult timp: „Nu pierderile materiale te afecteaza cel mai tare, ci mai degraba lucrurile pe care nu le intelegi. Si intrebarile: «Dar de ce?», «Dar cum de s-a ajuns aici?», «Dar de ce n-au vorbit cu mine?», «Dar de ce nu imi da cineva o explicatie?». Nu puteam avea un dialog […] Nu imi dadea nimeni o explicatie: am facut asta pentru ca…. . Cu siguranta am gresit, cu siguranta am greselile mele, cu siguranta in mintea lor exista un raspuns pentru care au procedat asa.'
Rămas bun, Răzvan!