Povestea lui Adrian Chira, patriotul de 6 ani, care nu lipsește de la paradele de 1 Decembrie. Băiețelul știe la perfecție istoria României!

.

Adrian Chira are 6 ani și știe la perfecție istoria țării noastre, iubește literatura și geografia și poate vorbi ore în șir despre dinozauri. La 3 ani și jumătate a fost la prima paradă militară la Târnăveni, unde a intrat singur între soldați și a defilat cu ei. Își dorește, la rândul său, să să fie soldat și să-și apere țara.


„Sunt sublocotenentul
Adrian Chira, să trăiţi!’ – așa se prezintă micuțul Adrian Chira, cel mai mic
mare patriot al României.

Când era mic, mama
îi citea foarte des diverse cărți despre pompieri și, astfel, a făcut o pasiune
pentru ei. Întâmplător, a văzut pe YouTube o paradă militară care l-a fascinat
și, de atunci, a început să ceară părinților tot mai multe filmulețe și
informații despre armată.

Apoi a văzut împreună cu părintii lui filmul „Noi, cei din linia întâi' și imediat a știut ce vrea să facă atunci când va fi mare: soldat. Atât de tare l-a impresionat filmul încât învățat pe de rost discursul sergentului Șaptefrați.


Adrian este acum o
mică vedetă, o mascotă a Armatei Române.

Acum câțiva ani,
patriotismul său a fost remarcat de Ministrul apărării naționale de la acea
vreme, Mihnea Ioan Motoc, care l-a invitat la minister și i-a dăruit un costum
de gală și un brevet onorific de soldat.

Micuțul Adrian a
fost invitatul lui Mihai Gâdea,  la
‘Sinteza Zilei’, în urmă cu doi ani, iar la finalul vizitei sale în platoul
Antena 3 a primit un cadou minunat chiar de la Gabriel Leș, ministrul Apărării
Naționale de atunci.


‘Știu de acest caz de anul trecut. Mă bucură atunci când părinții își educă copiii în acest spirit, în spiritul a ceea ce înseamnă Armata României. Cred cu tărie că avem valori în România, pe care trebuie să le cunoaștem și să le recunoaștem’, a spus Gabriel Leș.

În 2018, Adrian
Chira a participat a manifestările dedicate Zilei Armatei Române de la Carei,
unde a recitat poezia ‘Pui de lei’, de Ioan Nenițescu, iar mai apoi a cântat
‘Treceți Batalioane Române Carpații’. Ca în final să se afle în fruntea
detașamentului Grăzii de Onoare.


Mama lui, Alina Chira, îl însoţeşte peste tot la evenimente şi spune că îl susţine indiferent de meseria pe care o va alege.

Noi sperăm să opteze pentru asta, dar eu îl susţin indiferent de ce va alege. Din punctul meu de vedere, este o meserie frumoasă, nobilă, dar depinde de el. El a mai avut o pasiune pentru pompieri, într-adevăr, a ţinut  mult mai puţin, acum văd că este foarte dedicat. Cum am mai spus şi în alte dăţi, el chiar simte, este foarte dedicat. Viitorul va decide, dar indiferent de ce va alege, eu îl voi susţine’, a spus Alina Chira, la TVR.