Andreea și Cabral au devenit, în decembrie, părinții unei fetițe, după ani de așteptare. Momentul fericit a fost așteptat cu bucurie și de fanii celor doi, care au dorit să știe tot, de la numele fetiței și până la cum arată micuța. După o lungă așteptare, au aflat ce nume are fetița Andreei Ibacka și a lui Cabral.
Cei doi sunt discreți cu privire la viața lor de familie, mai ales când este vorba despre copil. Așa că, momentul nașterii a fost o reală mostră de suspans, căreia i-au urmat episoade la fel de interesante de mister cu privire la numele și apoi la cum arată copila Andreei și a lui Cabral.
Un pic mai darnică din punct de vedere al informațiilor decât Cabral, Andreea a dezvăluit pe blogul ei care este numele fetiței și cum a fost ales acesta. Mai mult, spre bucuria admiratorilor, actrița a postat prima fotografie cu ea și micuța.
Alegerea unui prenume pentru fetița noastră a adus multă presiune pe umerii noștri de părinți. 🙂
Și cu toate că am simțit de la începutul sarcinii cât de important este să-i găsim un nume care s-o definească până la adânci bătrâneți (drept dovadă am și demarat căutările devreme), am ajuns s-o cunoaștem (9 luni mai târziu) și s-o strigăm „fetița'. Sau „Petunia', pe numele de cod. (…)
Acestea fiind spuse, vorba americanului, NAMIKO IBACKA is in the house începând de luna aceasta.
Namiko, „copilul valurilor', un nume de origine japoneză.
Copilul nostru iubit care, deloc întâmplător, a iubit apa de la prima atingere.
Un nume rar întâlnit pe meleagurile noastre, ce s-ar putea să te surprindă în primă instanță. Asta înainte să te cucerească, așa cum a făcut și cu noi.', a explicat Andreea Ibacka.