Unul dintre cele mai discutate, dar și mai disputate subiecte din ultima săptămână a fost comentat azi, la emisiunea Oana Punct Roman, de către gazda emisiunii, care a ținut să atragă atenția că toți cei implicați în cel mai recent triunghi conjugal – Kamara, soția lui, Oana, și amanta, Mădălina – ar trebui să țină cont în primul rând de faptul că la mijloc este un copil, micul Leon, fiul în vârstă de 3 ani și 10 luni al cuplului!
Oana Roman a povestit despre conflictul iscat între cântărețul Kamara și soția lui, conflict care a început ca o simplă știre despre un divorț ce se arăta civilizat și a degenerat într-un scandal de proporții, jenant și, pe alocuri, chiar halucinant, în condițiile în care actuala amantă și soția au ajuns să stea pe aceeași canapea într-o emisiune de televiziune.
Se zvonea, practic, de vreo două-trei luni că, se pare, Kamara divorțează, au existat și niște articole în presă, dar, mă rog, nu confirmase el, nu confirmase soția lui, nu era nimic oficial. Și apoi, brusc, apare la televizor o fată care este, se pare, iubita lui în acest moment și care spune: ‹‹Eu sunt iubita lui Kamara, pentru că el este în divorț și este despărțit de soția lui de vreo șase luni de zile. Nu eu l-am despărțit. Nu eu l-am despărțit de soția lui, pentru că, atunci când eu l-am cunoscut, el era deja separat de ea de vreo 6 luni››.'
Din nefericire atât pentru Kamara, cât și pentru cele două femei din viața lui, ideea de a le aduce pe cele două împreună n-a fost cea mai potrivită, în urma dezvăluirilor făcute de Oana, soția lui Kamara, izbucnind un scandal de preoporții. Oana a povestit faptul că băiețelul lor Leon, în vârstă de 3 ani și 10 luni, suferă de paralizie cerebrală, iar din cauza asta nu merge și nu este independent. În plus, a spus că, în acești trei ani de când s-a născut băiatul, ea s-a simțit singură, femeie de serviciu și mamă, doar atât'. Asta în timp ce Kamara nu vorbise până atunci decât despre lipsa de comunicare dintre ei și despre depresia postnatală a Oanei, care, în final, au dus la separarea lor.
Oana, acuzată de Kamara că folosește copilul drept monedă de schimb'
Ei bine, în acel moment deja lucrurile au fost văzute altfel de către cei de acasă – un bărbat care își părăsește soția și copilul bolnav pentru altă femeie! –, iar Kamara a luat foc, acuzându-și soția că folosește copilul drept monedă de schimb' și că, de fapt, Leon nu are paralizie cerebrală, ci tripareză spastică, ceea ce e cu totul altceva…
Oana Roman a declarat că, desi îl cunoaște foarte bine pe Kamara, a fost șocată să afle despre boala micuțului Leon, un secret atât de bine păstrat de cei doi părinți până acum. E foarte greu să treci prin așa ceva, nici nu vreau să mă gândesc ce înseamnă acest lucru', a spus Oana Roman. (…) Este înfiorător de greu și eu, cumva, o înțeleg pe femeia asta, că a fost singură în perioada asta, pentru că Kamara trebuia să muncească, el fiind singura sursă de venit a familiei. Admir faptul că ei nu au ieșit pe TV să spună lucrul ăsta și să ceară ajutor', a mai spus Oana, care nu este însă deloc de acord cu modul în care a răbufnit Kamara în cadrul emisiunii de aseară de la Kanal D, acesta aruncându-i cuvinte foarte grele soției sale, cel mai probabil deoarece Oana a vorbit fără acordul lui despre afecțiunea copilului lor. Artistul a ținut, de altfel, să spună că soția lui a exagerat boala copilului și că Leon este un copil inteligent și este un luptător. Când te-am cunoscut, toată lumea știe cum erai, nu aveai nicio șansă. Ți-am făcut piese, videoclipuri, te-am sprijinit, ca să nu intri în depresie. Tu acum ai început un show, o să înceapă, o să vezi, un mare show, ai deschis Cutia Pandorei, să nu uiți toată viața ta!, i-a mai transmis artistul soției sale.
Sincer, de asta ne temem și noi, dar cel mai mult regretăm că, din toată povestea asta pentru oameni mari, va avea de suferit un băiețel nevinovat…
Înțeleg că vor să-și regleze niște conturi, înțeleg că poate scot și niște bani din asta, bani de care au nevoie, și pot să-i înțeleg, dar cred că acest copil ar trebui să fie o prioritate și cred că ar trebui, la un moment dat, să încerce să se înțeleagă în afara camerelor și să ajungă la un consens, pentru că acel copil chiar are nevoie de sprijin, iar la 4 ani aproape, dacă se uită la televizor, cred că ar putea să înțeleagă niște lucruri și ar fi păcat să fie traumatizat mai mult decât este deja', a conchis Oana Roman.
Oana Pantazi
Foto: Facebook, Instagram