Lidia Buble, trimisă în judecată de DIICOT pentru că ar fi dat mită unor polițiști de la Rutieră

.

Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, pentru că ar fi mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti întrucât să nu fie testată cu aparatul etilotest. Întâmplarea s-ar fi petrecut la începutul acestui an, în luna februarie, în perioada stării de alertă.

Artista a fost oprită în Capitală de doi polițiști pentru un control de rutină, în intervalul orar 02:32 – 03:11. Pentru a nu fi fi testată cu aparatul etilotest, polișțiștii i-ar fi cerut mită, iar Lidia Buble le-ar fi dat 900 de lei.


Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ', arată anchetatorii.


Potrivit DIICOT, un alt inculpat este cercetat pentru că ar fi instigat la dare de mită.