Zece oameni au murit, la Iași, după ce au băut spirt contrafăcut! Producătorul alcoolului, acuzat de ucidere din culpă

.

În Iași are loc o anchetă de proporții după ce zece oameni au murit în urma consumului de spirt contrafăcut. Producătorul alcoolului este acuzat acum de ucidere din culpă!

Într-o perioadă în care spirtul sanitar este la mare căutare, pe fondul pandemiei de coronavirus, au apărut, evident, și persoane care s-au gândit să se îmbogățească prin metode ilicite. Drept urmare, un om de afaceri din Iași a cumpărat de la niște cetățeni arabi din București o cantitate mare de spirt sanitar, pe care a comercializat-o.


Alcool metilic în loc de etilic!

Din păcate, consumul de alcool sanitar în anumite medii este o practică obișnuită, însă de data aceasta, cei care au vrut să bea „tărie' au plătit cu viața. Iar asta deoarece spirtul conținea alcool metilic, și nu etilic, așa cum ar fi trebuit, dintr-un motiv cât se poate de simplu – alcoolul etilic este de patru ori mai scump! Totul s-a petrecut la jumătatea lunii trecute, în mai puțin de două săptămâni zece persoane pierzându-și viața în urma consumului de alcool sanitar contrafăcut.


Spirtul, care a fost comandat la București, la pachet cu echipament de protecție, a făcut, din păcate, zece victime. Decesele pe bandă rulantă le-au atras atenția medicilor, mai ales căt patru dintre ele erau din aceeași localitate, Stolniceni Prăjescu. Ulterior s-a stabilit că toți băuseră alcoolul contrafăcut.

Costel Hugianu, primarul comunei, a declarat că este vorba despre doi bărbați și două femei în vârstă de peste 60 de ani.

Cristian Curcă, avocatul celui care a distribuit spirtul a declarat: „Clientul meu a colectat acest produs de pe piață, nu Poliția, nu Parchetul. El a știut foarte bine cui a vândut. Sute de baxuri, un bax conține 24 de sticluțe. Nu e de datoria lui, atâta timp cât primește factură și certificate de conformitate să ia produsul, nu este laborator de analiză să vadă dacă e metilic sau etilic. El a fost o victimă a cestui arab din București’, menționează protv.ro.


Acum, cele șapte persoane implicate în această înșelătorie dau socoteală în fața legii, iar producătorului i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Foto: Libertatea