Vrei să slăbești rapid? Iată de la ce oră nu mai ai voie să mănânci nimic și ce alimente trebuie să eviți!

 Oana Pantazi
.

Vrând, nevrând, dietele fac parte din viața noastră, însă, din păcate, odată oprite, kilogramele revin. Nutriționiștii ne recomandă nu neapărat o cură de slăbire, cât un regim de viață sănătos, pe termen lung. Iată, așadar, când și mai ales cum trebuie să mâncăm pentru a nu acumula kilogramele pierdute!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Internetul abundă de diete, de sfaturi de la nutriționiști, dar și de la oameni simpli care-și documentează experiențele în materie de slăbit. din păcate, aproape de fiecare dată, efectul yo-yo se face resimțit, cei care reușesc să slăbească în urma unor diete hipocalorice, supunându-se la înfometare, revenind la greutatea inițială de îndată ce renunță la regim…

Iată însă că, potrivit unui studiu de dată recentă, s-a stabilit că mesele la ore târzii au legătură atât cu creșterea în greutate și nivelurile ridicate de zahăr din sânge, indiferent de numărul de calorii ingerate. Conform antena3.ro, cercetătorii au descoperit că persoanele care obișnuiesc să mănânce la ore târzii au niveluri de zahăr în sânge cu aproape 20% mai mari, arderea grăsimilor grăsimilor fiind cu 10% mai redusă, în comparație cu cei care cinează mai devreme.

Citește și: Andi Vasluianu dezvăluie cum și-a cunoscut soția și de ce s-au căsătorit după venirea primului copil: „Nu știu dacă a fost dragoste la prima vedere”/ EXCLUSIV

Cina trebuie luată la ora 18

La studiu au participat 20 de voluntari (10 bărbați și 10 femei) pentru a se stabili cum metabolizează organismul lor cina mâncată la ora 22 în loc de 18.00. Toți voluntarii s-au culcat la aceeași oră: 23. Rezultatele au demonstrat că nivelul zahărului din sânge crește atunci când ultima masă este luată la ore târzii, iar cantitatea de grăsime arsă, mai scăzută, indiferent de alimentele consumate.

cover-viva-september-2020-small-145cover-viva-september-2020-small-145

Una dintre cele mai simple metode de a slăbi este postul intermitent, mai mult un stil de viață decât o dietă, care presupune în cea mai uzuală variantă 16 ore fără să ne alimentăm (cel puțin jumătate din acest interval va fi în timpul somnului) și 8 ore în care ne hrănim. Desigur, chiar dacă această metodă nu se bazează pe limitarea caloriilor, este indicat să evităm glucidele, alcoolul și alimentele procesate și bogate în grăsimi. Pe scurt, fără dulciuri, sucuri, cartofi prăjiți, produse de patiserie și carne grasă.

Citește și: Dieta rapidă a lui Jennifer Aniston. Actrița a slăbit în timp-record și se menține fără efort!

Postul intermitent, alegerea vedetelor

Postul intermitent, cunoscut în toată lumea sub denumirea de Intermittent Fasting, reprezintă noul trend în materie de slăbit și diete. O mulțime de vedete de la Hollywood au adoptat acest stil de dietă, de a nu mânca nimic, timp de 16 ore, între cină și următoarea masă de a doua zi, spunând că este extrem de eficientă și că are numeroase beneficii pentru organism.

Deși cea mai simplă variantă este 8:16 (orele în care mâncăm și cele în care postim), la fel de cunoscute sunt și metoda postului de 24 de ore (nu se mănâncă nimic în tot acest timp, se bea doar apă), care se ține o dată sau de două ori pe săptămână, sau dieta 5:2 – timp de două zile pe săptămână se restricționează aportul caloric la doar 500 de calorii, în restul zilelor urmând a se mânca normal.

Pe de altă parte, există și un revers al medaliei, despre care ne atenționează nutriţionistul Gianluca Mech.

„Riscul este posibilitatea unui dozaj greșit: dacă postesc prea mult, obțin doar un efect dăunător și nu unul benefic. Adoptați postul folosind o abordare 16-8: adică țineți acest post timp de 16 ore și mențineți aportul de alimente pe perioadă de 8 ore. Acest lucru se poate face sărind peste micul dejun, luând cina mai devreme și prânzul mai târziu. 

Faceți acest lucru de maximum 2 ori pe săptămână, deoarece postul este stresant pentru organism. Ținerea lui pe o perioadă mai lungă de tip crește nivelul cortizolul, iar cortizolul este un imunosupresor”, a conchis nutriţionistul.

Citește și: Cum arată Iulia Albu în costum de baie. Vedeta a pozat extrem de îndrăzneț!

Foto Hepta

 

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton