Unul din trei pacienți cu COVID-19 nu are simptome. Cum răspândesc ei boala, în absența oricăror semne că ar fi infectați

 Dumba Gabriela
.

Un studiu realizat în Coreea de Sud, pe sute de persoane, relevă faptul că aproape o treime din persoanele infectate cu COVID-19 nu au avut vreun simptom al bolii, deşi ei aveau în organism aceeaşi cantitate de virus ca şi cei care prezentau semne.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Studiul a fost făcut pe 303 persoane şi a fost condus de Seungjae Lee, de la Universitatea Soonchunhyang. Rezultatul a fost publicat zilele trecute în revista americană Jama Internal Medicine şi arată că cercetarea s-a concentrat pe un focar de contaminare într-un grup religios sud-coreean din Daegu.

Media de vârstă a celor testaţi a fost de 25 de ani, iar din cele peste 300 de persoane, 89 nu au avut niciodată vreun semn al bolii, ceea ce înseamnă un procent de aproape 30%. Din totalul celor pe care s-au făcut testele, 21 de persoane s-au prezentat iniţial ca fiind fără simptome, dar în final au avut semne ale bolii, citează Mediafax.

Autorii studiului au constat şi că prezenţa particulelor virale reziduale în nas, gât sau plămâni nu înseamnă neapărat că aceste persoane au fost contagioase.

Mulţi spun că persoanele asimptomatice nu pot răspândi boala, pentru că nu tuşesc spre exemplu. Dar, pe de altă parte, ei nu stau în izolare şi intră în contact cu alte persoane.

Cât timp rezistă anticorpii anti-COVID-19 în cazul persoanelor asimptomatice

Anticorpii produşi de organismul uman, drept răspuns la infecţia cu noul coronavirus, se comportă diferit în cazul pacienţilor asimptomatici, faţă de cei cu simptome specifice COVID-19. Cel puţin, asta arată un studiu publicat într-un jurnal academic, conform cnbc.com.

Oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu pe 37 de persoane asimptomatice şi alte 37 cu simptome specifive infectării cu noul coronavirus, din Wanzhou, China.  

În cazul a 40% din procentul bolnavilor asimptomatici, anticorpii aproape dispar în doar circa 8 săptămâni. La polul opus, asta se întâmplă la doar 12,9% din pacienţii cu simptome de COVID-19. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton