După 28 de zile în spital, dintre care cinci la Terapie Intensivă, zece teste pentru COVID-19, trei radiografii și trei CT-uri, Andrei Balint a reușit să învingă în lupta cu noul coronavirus. Vindecat, tânărul din Cluj sfătuiește acum pe toată lumea să aibă mare grijă pentru că virusul este unul parșiv.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Primele simptome le-a avut pe data de 10 aprilie, atunci când Andrei a făcut febră 38.5 și a avut frisoane. După patru zile de tratament cu paracetamol si algocalmin, la recomandarea medicului de familie, tânărul a fost testat pentru coronavirus, fiind confirmat pozitiv în data de 16 aprilie.
După doar o zi, situația s-a agravat, iar tânărul avea o pneumonie, iar după trei zile a început procedura de respirație și balon cu oxigen. Abia după două săptămâi, băiatul a scăpat de febră.
„Chiar dacă e tentant, vă sfătuiesc să rămâneți în continuare foarte precauți. Vă spun asta pentru că am ajuns să simt pe pielea mea cât de parşiv e virusul ăsta. Mulțumesc personalului medical care m-a tratat şi care a dat dovadă de foarte multă empatie pe perioada spitalizării', a scris Andrei Balint pe Facebook.