Un cadru medical din Constanța, infectat cu coronavirus, s-a dus la muncă. Procurorii au deschis dosar de cercetare penală

.

Un cadru medical din Constanța, care a mers la muncă, deși fusese confirmat cu coronavirus, este cercetat penal de procurori


„Ancheta vizează sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma apariţiei în presă în data de 11.03.2020 a informaţiei conform căreia un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus’, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Citește și: Ea este polițista de doar 20 de ani, care a impresionat o țară întreagă! A oprit un medic ieșit din gardă și l-a salutat în poziție de drepți, cu mâna la chipiu: „Am onoarea, domnule doctor! RESPECT'


În Constanța a fost raportată, până în acest moment, infectarea cu Covid-19 a unui singur cadru medical. Este vorba de un bărbat de 52 de ani din Constanța, asistent-șef în cadrul Spitalului Județean.

Acesta a fost confirmat pozitiv pe 11 martie. Ancheta epidemiologică a arătat că la finalul lunii februarie bărbatul a călătorit împreună cu fiica sa la un concurs de dans în Piatra Neamț.

Citește și: Mărturia dureroasă a medicului ATI Diana Căprărin, depistată pozitiv la testul COVID-19: Virusul s-a răspândit în tot spitalul Deva, pentru că n-am fost protejați. E ceva de groază!’


După ce s-a întors în Constanța, acesta a început să se simtă rău însă a fost câteva zile la muncă. Ulterior, după testare, în data de 11 martie a fost depistat pozitiv cu Covid-19.