Prăznuit în fiecare an pe data de 23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox. Cunoscut în tradiția populară drept Sân-George, Sfântul Gheorghe este considerat a fi un protector al vegetației, al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
În spiritualitatea populară, între Sân-George și Samedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață. În dimineață zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice, potrivit antena3.ro.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrană animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
Cine a fost Sfântul Gheorghe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. S-a născut din părinți creștini, în Capadocia, și-a mărturisit credința în Iisus Hristos, iar din cauza acestor convingeri religioase este întemnițat și forțat să renunțe la credința creștină. Sf. Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor, însă în zadar toate aceste încercări deoarece el nu s-a lepădat de credința în Hristos. Este torturat și până la urmă ucis prin decapitare la data de 23 aprilie. De aici, această zi a rămas ziua sa de prăznuire.
Sfântul Gheorghe apare în iconografie călare pe un cal și străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă în care Sf. Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.
Imaginea Sfântului Gheorghe a rămas în amintirea creștinilor drept un model de curaj în lupta cu diavolul. A fost reprezentat într-o mantie roșie, culoarea tradițională a unui martir, dar și ca un războinic pedestru sau tribun militar, în veșminte patriciene cu o diademă metalică pe cap și ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă, potrivit Libertatea.ro.
În anul 1222, Sfântul Gheorghe a fost pus de către regele Angliei, Richard Inimă de Leu, patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țării. Regele Edward al III-lea a înființat Ordinul St. George’, iar mai târziu, crucea Sfântului Gheorghe a devenit steagul Angliei, Union Jack’. Sfântul Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei și armatei române.
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Gheorghe
Unul dintre cele mai răspândite și urmate obiceiuri de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante care marchează renașterea naturii. Astfel că, în Muntenia se folosesc crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun fire de leuștean, în Banant se pun frunze de fag sau gorun. Se spune că aceste simboluri vegetale au rolul de a proteja gospodăria de spiritele rele.
Tot de Sfântul Gheorghe, o veche tradiție spune că, cine se scaldă înainte de răsăritul soarelui într-o apă curgătoare va avea noroc tot anul și va fi păzit de rele.
Gunoiul care este adunat în ziua de Sf. Gheorghe este bine să fie pus la rădăcina pomilor, deoarece aceștia vor rodi mai bine.
În ziua de Sfântul Gheorghe se adună de pe câmp plantele medicinale și se păstrează de-a lungul anului.
În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
Există și obiceiul că în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașina, în credință că ele le vor aduce pețitori bogați.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urmă să înceapă. Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi
Busuiocul care este semănat înainte de răsăritul soarelui este bun pentru cinste. Cine se spală cu roua de pe busuioc va fi cinstit de toată lumea.