Se înăspresc măsurile de carantină în vederea combaterii răspândirii coronavirusului. Astfel, autoritățile au decis ca într-o țară femeile și bărbații să iasă din casă doar alternativ, în zile diferite ale săptămânii.
În Panama, Guvernul a decis că bărbații și femeile vor avea voie să iasă în zile diferite pentru a se aproviziona sau pentru a merge la farmacie. Astfel, bărbații vor putea ieși câte două ore în zilele de marți, joi și sâmbătă, în timp ce femeile vor avea posibilitatea să iasă luni, miercuri și vineri.
În ziua de duminică este interzisă orice ieșire din casă, indiferent de sex.
„Această carantină nu vizează nimic altceva decât să salveze vieţi', a ținut să menționze ministrul securităţii Juan Pino.
Nu mai puțin de 2.000 de persoane au fost arestate la finalul săptămânii trecute, după ce s-a încălcat carantina „totală şi obligatorie', ce a fost decretată pe data de 24 martie, notează digi24.ro.
„Mijlocul cel mai simplu de a reduce la jumătate numărul de persoane de pe stradă este de a fixa anumite zile de circulaţie pentru femei şi altele pentru bărbaţi', a mai spus ministrul.
Până la acest moment s-au înregistrat peste 1.000 de cazuri de îmbolnăviri și 27 de decese din pricina noului coronavirus.
Sursa foto: pexels.com