Sună a banc, dar nu e! Singurul loc din lume unde Poliția te pune să faci câteva zeci de flotări dacă te prinde fără masca de protecție

.

Pentru a se proteja de noul coronavirus, numeroase țări au luat măsuri stricte cu privire la masca de protecție, iar amenzile pot fi usturătoare pentru cei ce nu o poartă. Autoritățile din Bali, insula paradisiacă din Indonezia, au adoptat o măsură atipică de pedepsire: cei prinși fără mască sunt obligați să facă flotări în fața polițiștilor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Din cauza pandemiei de coronavirus, masca de protecție a devenit obligatorie mai pe tot mapamondul, iar sancțiunile în caz contrat pot fi destul de usturătoare. Ca în majoritatea statelor, și-n Indonezia s-a luat această măsură, diferența fiind modul prin care autoritățile au ales să-i pedepsească pe cei care nu poartă masca în public.


VIVA! de mai

Poliția din Bali îi pune să facă flotări pe cei prinși fără mască de protecție

Conform Daily Star, dar și mărturiei unor locuitori, precum și a imaginilor sugestive care circulă pe Internet, polițiștii din Bali au ales o metodă inedită de a-i sancționa pe cei ce nu poartă masca de protecție în public: câteva zeci de flotări ori alte exerciții fizice, în funcție de imaginația polițistului în cauză.


Ziarele locale din Bali au subliniat că aceasta nu este o măsură legală, dar este una la care autoritățile recurg extrem de des pentru a sancționa indivizii prinși fără mască începând cu data de 5 aprilie, când măsura a fost implementată.

Flotări în Bali, pedeapsă pentru nepurtarea măștii de protecție

‘Karma bună’ apără locuitorii din Bali de coronavirus

În ciuda măsurilor stricte care s-au luat, Bali este, totuși, un mister pentru mulți oameni de știință, dar și subiect de discuție în social media, având în vedere că insula nu a raportat foarte multe cazuri de coronavirus.

La începutul lunii mai, Bali avea 235 de cazuri de COVID-19 și doar patru decese, iar mulți au ajuns să pună rata mică de îmbolnăvire pe seama misticismului zonei, datorită căruia balinezii ar fi imuni la contagiosul virus.


Preotul hinduist Gede Wanasari a declarat pentru Al Jazeera că insula Bali nu este vizată de pericolul coronavirus datorită rugăciunilor balinezilor, dar și pentru că spațiul este încărcat cu o ‘karmă bună’. De asemenea, preotul a ținut să precizeze că bucătăria tradițională din Bali conține foarte multe verdețuri ce cresc imunitatea organismului.

Foto: Hepta, Instagram