Rugbistul Rowan Baxter le-a dat foc soţiei şi celor trei copii, apoi s-a sinucis. Ultimele cuvinte ale femeii de 31 de ani: „A turnat benzină pe mine! Salvați-mi copiii!”

 Dumba Gabriela
.

Scene de groază s-au petrecut în orașul australian Brisbane. Fostul jucător de rugby Rowan Baxter le-ar fi dat foc soţiei şi celor trei copii ai lor, toţi sub 10 ani, după care s-a sinucis lângă maşina în flăcări. Cu ultimele puteri, Hannah (31 de ani), fosta soţie a sportivului, a sărit din maşină şi a apucat să spună „A turnat benzină pe mine'.

Poliția a fost solicitată în orașul australian Brisbane, miercuri, la ora locală 08:30. Ofițerii l-au găsit pe Rowan Baxter, 42 de ani, și cei trei copii ai săi în vârstă de șase, patru și trei ani morți în mașină.

Rowan Baxter era pe scaunul pasagerului din față, în timp ce Hannah Baxter condusese mașina, a spus poliția.

Rezidenții din zonă le-au povestit jurnaliștilor că au văzut-o pe Hannah Baxter cuprinsă de flăcări, sărind din mașină şi strigând: „A turnat benzină pe mine! Salvați-mi copiii!', relatează BBC NEWS. A fost dusă la un spital din Brisbane în stare critică, iar după câteva ore a fost confirmat decesul.

Paramedicii au spus că au acordat îngrijiri medicale și unui trecător, care a încercat să salveze familia. El a suferit arsuri faciale și a fost dus la spital.

Rowan Baxter a jucat rugby la echipa Warriors din Auckland, Noua Zeelandă, și avea împreună cu soția o sală de sport.

Potrivit presei australiene, cuplul se despărțise recent. Un martor a povestit că l-a văzut pe bărbat urcând în mașina în care se aflau soția și cei trei copii. A urmat apoi o ceartă scurtă, după care fostul sportiv a provocat incendiul care i-a ucis toată familia, iar el s-a înjunghiat mortal, citează Digi24.ro.

Scena de groază i-a șocat chiar și pe anchetatori

 „Încă nu este clar cum s-a petrecut totul și cum a pornit focul. Ar fi nepotrivit să-i spunem crimă, sinucidere sau incident tragic. Am văzut câteva scene terifiante, iar asta e printre cele mai dure', a declarat Mark Thompson, inspector al Poliției din Brisbane.

Socrul bărbatului, Lloyd Clarke, tatăl lui Hannah, a avut cuvinte grele la adresa fostului său ginere. „Poate că spune că îi iubea pe copii, dar știu că mereu se spunea pe primul loc. Sper ca nenorocitul să putrezească în iad', a fost reacția lui Lloyd.

Și cumnatul sportivului, Nat, a vorbit în termeni dur despre fostul jucător de rugby. „Sora și nepoții au fost luați de lângă mine în cel mai rău mod posibil, de către un monstru fără inimă. Toată lumea știe cât de drăguți erau sora și nepoții mei. Sora mea i-a spus soției mele că va fi un an grozav', a fost reacția lui Nat.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton