Sfântul Mina este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie. Mii de pelerini își îndreaptă pașii către bisericile în care sălășluiesc moaștele sfinte ale Marelui Mucenic Mina și spun rugăciunea Sfântului Mina, despre care se crede că face minuni.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Despre Sfântul Mare Mucenic Mina se știe că veghează asupra celor păgubiți, ajutându-i să-și recupereze pierderile, asupra fetelor și femeilor părăsite de bărbații iubiți, că scoate adevărul la iveală, precum untdelemnul deasupra apei. Interesant este că, deși considerat alungătorul hoților și tâlharilor, aceștia îl au, la rându-le, drept protector și i se roagă, ca să nu fie prinşi la furat.
La Abu Mena, în Egipt, pe locul unde a fost ucis, s-a înălțat o mare mânăstire, un adevărat oraș închinat Sfântului Mina. La noi în țară, părți din sfintele moaște se află la Catedrala mitropolitană din Iași, la Bisericile care îi poartă numele din Suceava și București.
Din anul 1874, Biserica Sfântul Mucenic Mina din Bucureşti păstrează fragmente din moaştele acestuia.
Cei care au nevoie să li se facă dreptate, care sunt implicați în procese îndelungate, fetele care vor să se mărite și nu-și găsesc alesul sau au fost părăsite și toți cei care se simt nedreptățiți vin să se i se roage, căci nu e credincios care să nu fi obținut ce și-a dorit de la Sfântul Mina.
Citește și: Anamaria Prodan e sigură că Reghe va regreta divorțul și avertizează:„Nimeni nu rămâne nepedepsit
Citește și:Detalii neștiute despre familia lui Petrică Mîțu Stoian.Ce rude celebre avea regretatul artist
Rugăciune folositoare și grabnic ajutătoare către Sfântul Mina
„Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți mă rog ție.
Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu!
Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni.
Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea, că știu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele și chinuri înfricoșătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de Dumnezeu.
Fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea?
Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor.
Și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile lăcașuri.
Roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului, si al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin’.
Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți
În popor, data prăznuirii Sfântului Mina mai este cunoscută și drept Ziua tâlharilor. Și asta pentru că sfântul ajută la prinderea hoților și recuperarea pierderilor celor păgubiți. Toți cei aflați la necaz plătesc la biserică sărindare și acatiste. Însă cel mai important pare a fi ritualul lumânărilor întoarse.
Numai lumânările sfințite, din biserică, din ceară curată, au efect. Unele persoane folosesc 3 sau 33 de lumânări, altele 40. În ziua respectivă se ține post negru și se citește Acatistul Sfântului Mina. Lumânările se aprind, apoi se lipesc de sfeșnice cu capătul arzând în jos, adică invers decât ar fi normal.
Se crede că astfel se întorc gândurile dușmanilor, ursita și se recuperează pagubele. În unele zone ale țării, se practică acest ritual pe o perioadă îndelungată. Mai exact, vreme de 40 de zile, așa încât ultima zi să pice de ziua sfântului. Se începe cu aprinderea unei lumânări, în prima zi.
Apoi, două, a doua zi, și tot așa, până la 40. Deși seamănă mai mult a practică păgână, a ritual vrăjitoresc, care nu are nimic de-a face cu credința creștină, mulți preoți acceptă acest ritual.