Prof. dr. Alexandru Rafila, anunț important: "Măștile chirurgicale se poartă doar o singură dată și se aruncă!". Ce fel de măști pot fi spălate, călcate și refolosite

.

Prof. dr. Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al OMS, a explicat cum trebuie înțeles ordinul privind obligativitatea purtării măștilor în spațiile publice, în timpul stării de alertă. Dr. Rafila a reiterat că măștile chirurgicale, de unică folosință, trebuie folosite doar o singură dată și aruncate. Sub nici o formă purtate zile întregi.


CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

‘Trebuie să existe o pauză în purtarea măștii. Nu poți să păstrezi masca opt ore, oricum ea trebuie schimbată în acest interval. La o oră – două, trebuie să respiri normal, fără mască.’, spune dr. Rafila.


Profesorul a reiterat că măștile chirurgicale se poartă doar o singură dată, după care se aruncă cu grijă pentru a evita contaminarea.

„Măștile de unică folosință, chirurgicale sunt de unică folosință, se aruncă. Spălatul și călcatul se referă la măștile textile. O mască de unică folosință spălată și călcată își pierde calitățile filtrante total și nu faci altceva decât să compromiți și calitatea măștii și scopul pentru care este purtată.’, a spus prof. dr. Rafila.


„Mie nu mi place că oamenii iau măsurile în extrem. Trebuie să înțelem ce scrie în actul normativ, dar și spiritul acestor lucruri. Aceste lucruri trebuie și explicate, (…) nu doar să citim niște interdicții sau recomandări, pe care nici măcar nu putem să le comentăm. Sunt foarte multe elemente care schimbă percepțiile unei persoane, iar noi trebuie să răspundem tuturor oamenilor, indiferent de individualitatea pe care o are fiecare’, a mai spus prof. Rafila în legătură cu etapele ce trebuie urmate atunci când se impun măsuri noi pentru cetățeni.


„Așa cum arată lucrurile acum s-ar putea gândi o relaxare suplimentară de la 1 iunie. Cu o condiție: să fim pregătiți cu toate procedurile. Ele trebuie comunicate și exersate pentru că altfel doar o să le comunicăm la data de 1 iunie și implementarea va veni mai târziu.’, a declarat prof. dr. Rafila, în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.


El le recomandă oamenilor să fie în continuare atenți la evitarea aglomerației și păstrarea distanței fizice. ‘Ar trebui să renunțăm la termenul acesta periculos de distanțare socială și să-i spunem distanțare fizică.’, a spus profesorul, care consideră că apropierea specifică poporului român nu este dăunătoare.

Pe 22 mai, rata de transmisie în România a scăzut la 0,9, rata mortalității a scăzut cu 21%, iar numărul total de cazuri a fost cu 30% mai mic, se arată în documentul prezentat de profesorul Rafila, în baza căruia a făcut declarațiile. 


„Deocamdată stăm bine. Aștept ziua de mâine pentru a putea da o concluzie. Avem o creștere ușoară a numărului de cazuri sâmbătă și duminică, dar știm că sâmbăta și duminica se testează mai puțin. Mâine o să avem o cifră mai apropiată de adevăr.’, a spus prof. Alexandru Rafila.