Președintele Iohannis face un nou apel la solidaritate: "Pentru a ne proteja, va trebui să luăm în continuare măsuri severe. Ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii"

 Cica Cristina
.

Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj, făcând apel la solidaritate. Șeful statului susține că s-au luat și se vor mai lua măsuri severe pentru a combate răspândirea coronavirusului, însă la momentul actual „suntem în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii”.

Klaus-Iohannis-1-1Klaus-Iohannis-1-1

Șeful statului le transmite românilor să respecte regulile impuse de autorități, să râmânem uniți și să ne protejăm înainte de toate, în ciuda incertitudinii care ne apasă în aceste zile, în care multe popoare sunt greu încercate.

Președintele laudă eforturile depuse în sprijinul cadrelor medicale, ăn vederea evitării răspândirii virusului.

'Dragi români,

Trăim în aceste zile o criză care, în urmă cu doar câteva luni, părea de neconceput pentru întreaga omenire. Știu că viața fiecăruia dintre noi s-a schimbat și că în fiecare zi ne este teamă pentru sănătatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat și va trebui să luăm în continuare măsuri severe.

Sunt multe incertitudini în această perioadă, însă există o certitudine mai presus de orice. Împreună și doar împreună vom reuși! Noi, românii, suntem un popor greu încercat, dar uniți am depășit toate tragediile și am ieșit întăriți din nenumărate provocări. La fel vom face și acum!

Contează enorm ca fiecare dintre noi să urmeze întocmai regulile impuse de autorități! Protejați-vă pe voi și pe cei dragi, păstrați distanța, iar dacă vă întâlniți, nu vă mai strângeți mâna și nu vă mai îmbrățișați, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe ceilalți pericolului infectării!

În aceste zile în care ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii, eroii noștri din prima linie de apărare sunt medicii și personalul medical. Lor le datorăm respectarea cu strictețe a recomandărilor, astfel încât munca lor neobosită să nu fie în zadar. Este vital să limităm răspândirea acestui virus periculos pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectați.

Sunt profund impresionat de valul de sprijin venit din partea tuturor celor care ajută medicii și spitalele și sunt alături de semenii aflați în dificultate. Atunci când comunitatea lucrează împreună cu autoritățile, întreaga națiune câștigă!

Fiți responsabili! Fiecare efort, oricât de mic, este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Să fim solidari în aceste momente grele pentru că depinde de noi toți să trecem cu bine situația în care ne aflăm', a transmis Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton