La spitalul AKH din Viena s-a înregistrat o premieră europeană în tratamentul de salvare a unui pacient infectat cu COVID-19: transplantul de plămâni. Potrivit echipei de chirurgi, pacienta avea plămânii atât de afectați de infecția cu SARS-CoV 2, încât nu avea șanse de supraviețuire fără acest transplant.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Pacienta în vârstă de 45 de ani a fost operată săptămâna trecută, după două luni de la internare. Acum, ea se simte bine și medicii care o monitorizează permanent susțin că nu au apărut probleme majore după intervenția chirurgicală.
Când a fost internată cu simptome de COVID-19, pacienta nu avea alte afecțiuni, iar starea ei s-a deteriorat rapid. Plămânul era compact, nu mai rămasese nimic din el, spun medicii, potrivit Digi24.ro.
Chiar dacă recuperarea avansează bine, medicii spun că va mai dura până când pacienta va putea fi externată.
Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta’ din București, a explicat la Digi24 că situația extremă în care ajung acești bolnavi este cauzată de „furtuna de citokine’, o reacție exagerată a sistemului imunitar al organismului, care blochează practic funcția respiratorie a plămânului.
„Provocarea pentru medici nu este transplantul în sine, ci monitorizarea evoluției ulterioare a pacientului. Acești pacienți trebuie urmăriți săptămâni, chiar și luni după intervenția chirurgicală, pentru că poate apărea rejectul de grefă (respingerea transplantului de către organism – n.r.), motiv pentru care acești pacienți trebuie să facă un tratament cu imunosupresoare', a spus Beatrice Mahler.
China a salvat deja pacienți prin transplant de plămâni
În martie a fost realizată în premieră o astfel de intervenție, în China. Un bărbat de 59 de ani a fost, așadar, primul caz de persoană infectată cu virusul COVID-19 în care s-a efectuat această procedură. Avusese mai multe rezultate negative la testarea acidului nucleic după ce îi fusese introdusă o canulă în trahee, primise medicamente şi oxigenare extracorporală cu membrană (ECMO), însă a suferit disfuncţii pulmonare ireversibile.
„A fost o operaţie cu risc foarte mare deoarece toţi chirurgii au trebuit să stea într-o cameră cu presiune negativă şi să poarte pe parcursul întregii operaţii echipamente de protecţie pentru întreg corpul’, a afirmat Chen, precizând că a fost o mare provocare fizică şi psihologică.
Operaţia care a durat cinci ore a fost efectuată sâmbătă la un spital din Wuxi, în provincia Jiangsu (estul Chinei), de către o echipă condusă de Chen Jingyu, o somitate în acest domeniu medical.
Totodată, în urmă cu 10 zile, presa internațională relata că Vietnamul – care nu are, oficial, niciun deces din cauza SARS-CoV-2 – se pregătea să realizeze un transplant pulmonar pentru a salva viața unui pacient.