Peste 200 de români angajați la un abator din Birkenfeld, Germania, au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.
În timp ce România se pregătește pentru relaxarea ce va surveni pe data de 15 mai, în Germania, care de o săptămână le-a dat mai multă libertate cetățenilor săi, lucrurile au început să se agraveze. MAE a anunțat că în zona Birkenfeld, la un abator, au fost depistate 300 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care mai bine de 200 sunt români!
Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe
„Cu privire la cetățenii români, lucrători în cadrul unui abator din Birkenfeld, de lângă orașul Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berlin și Consulatul General al României la Stuttgart s-au autosesizat și au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile germane pentru verificarea situației acestora.
În acest context, Ambasada României la Berlin a contactat atât Ministerul Agriculturii cât și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar la nivel local, prin intermediul Consulatului general al României la Stuttgart, au fost sesizați Premierul landului și primarul localității în care se află abatorul.
Din informațiile comunicate de către autoritățile germane, din totalul de 700 de angajați ai unității respective, aprox. 500 sunt lucrători români. Aceștia nu sunt lucrători sezonieri, ci sunt angajați ai unor companii subcontractate de către abatorul german.
Cu privire la informația conform căreia o parte din lucrătorii români ar fi confirmați pentru infecția cu COVID-19, autoritățile germane au indicat că 300 de angajați ai abatorului sunt confirmați ca fiind infectați cu virusul COVID-19 și au fost introduși în carantină.
De asemenea, la acest moment nu există date concrete cu privire la cetățenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetățeni români. MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autoritățile germane, dintre cei contaminați, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare.
Doar cinci persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind între timp externate. Într-un singur caz, la una din cele 2 persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică.
MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin și la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români menționați.
MAE reiterează că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetățenilor români și întreprind demersuri pentru soluționarea fiecărei situații, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19.
De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în străinătate și se confruntă cu situații dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.
Cetățenii români care se află în Republica Federală Germania și care au nevoie de asistență consulară pot contacta:
– Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon: + 49 30 21239555; +49 30 21239514; +49 30 21239516; +49 160 157 9938 (telefon de urgență);
– sau unul dintre oficiile consulare ale României din Germania:
· Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254; +49 (0)1735757585 (telefon de urgență);
· Consulatul General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011; 0049 (0)1602087789;
· Consulatul general al României la Stuttgart: (00 49) (0) 711 664 86 11; (00 49) (0) 711 664 86 12; (00 49) (0) 711 664 86 13; (00 49) (0) 711 664 86 14; (00 49) (0) 711 664 86 15, (0049) (0) 1716813450 (telefon de urgență).
MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, iar, în cazul deplasării în scopul desfășurării de activități profesionale, să consulte inclusiv informațiile publicate pe paginile de internet ale misiunii diplomatice și/sau ale oficiilor consulare din statul de destinație și să acorde atenție sporită prevederilor contractelor de muncă ce ar urma să fie încheiate, în special în condițiile specifice impuse de actuala criză COVID-19.'