Mattia, bărbatul de 38 de ani pe care medicii italieni îl consideră primul pacient infectat cu noul coronavirus în Italia, a fost externat din spital, după ce timp de o lună a fost în stare gravă: „unul dintre cele mai simple şi frumoase lucruri este să respiri de unul singur'. Mattia și-a infectat cu noul coronavirus și soția însărcinată, dar și pe tatăl lui, care însă a decedat în urma infecției COVID-19.
Mattia a petrecut 18 zile la Terapie Intensivă. Atunci când a ieşit din spital, autorităţile l-au înregistrat audio, spunând: „Vă puteţi vindeca de această boală’.
Mattia a povestit că unul dintre „cele mai simple şi frumoase lucruri’ este „să respiri de unul singur’, lucru pe care l-a realizat după ce a nu a mai avut nevoie de ajutorul aparatelor pentru a respira.
„Îmi aduc aminte internarea în spitalul din Codogno, mi s-a spus că pentru 18 zile am fost la terapie intensivă, apoi am fost transferat în salonul de boli infecțioase, unde am început din nou să am contact cu lumea reală și să fac un lucru simplu, dar frumos: să respir. Din această experiență a mea oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să stea în casă, prevenția este indispensabilă pentru a nu răspândi infecția. Asta poate însemna inclusiv îndepărtarea de persoanele apropiate, de prieteni. Pentru că nu știm cine poate fi contagios. Eu am fost foarte norocos, pentru că am putut fi tratat. Acum s-ar putea să nu fie suficienți medici, personal sau mijloace ca să-ți salveze viața. Din această boală te poți vindeca! (Eu și familia mea, n.red.) vrem să uităm această experiență urâtă și să ne întoarcem la normalitate’, a declarat Mattia.
Bărbatul, care locuieşte într-un orăşel din regiunea Lombardia, şi-a pierdut tatăl din cauza noului coronavirus. Din fericire, soţia sa, însărcinată, s-a vindecat de Covid-19.
Autoritățile din Italia au anunțat luni seara că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 601 decese din cauza Covid-19, ceea ce reprezintă o scădere a numărului de morți în raport cu bilanțul de duminică, când, la fel, se înregistrase o ușoară ameliorare comparativ cu ziua precedentă (651).
În total, 63.927 de persoane au luat coronavirusul în Italia, unde se înregistrează cea mai mare rată de contagiune din lume: 1.057 de cazuri la un milion de locuitori, potrivit Digi24.ro.