O nouă înregistrare șocantă cu primarul din Sîngeorz-Băi, care își umilea fetița. „Dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap”

 Dumba Gabriela
.

Ies la iveală detalii tot mai șocante din viața familiei lui Traian Ogâgău. După ce a apărut o filmare în spațiul public unde primarul din Sîngeorz-Băi își umilea fetița, pe care a pus-o să stea dezbrăcată, în genunchi, a apărut o altă înregistrare în care bărbatul de 44 de ani își terorizează familia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Înregistrarea nouă începe cu plânsul unui copil, evident disperat, în timp ce primarul liberal se răsteşte. „Gura mică', spune el, în timp ce trânteşte, sparge şi răstoarnă diverse obiecte, într-un moment de furie scăpată parcă de sub control.

În tot acest timp, o altă voce, care pare a fi tot a unui copil, posibil un frate mai mare, încearcă să o calmeze pe fetiţă şi îi spune şoptit: „Linişteşte-te, nu mai plânge, că te bate şi mai tare. Orice ar fi, nu mai plânge, că eu, orice-ar fi, şi dacă mă loveşte tare, nu plâng'. Traumatizată, copila întreabă: „Rămâne acasă? Ce bine ar face să plece, să se mute de la casa asta'.

Câteva momente mai târziu, printre alte sticle sparte, bărbatul se dezlănţuie într-un potop de înjurături şi ameninţări greu de redat, se pare la adresa întregii sale familii, inclusiv la adresa mamei copilei, de care a divorţat. „Dobitoaca dracului, retardată! Ordinară şi penală ce eşti. Îţi trag un pumn, un picior în cap', se aude printre înjurături în care îl invocă pe Dumnezeu, mormântul mamei şi mama celei vizate, potrivit adevărul.ro.

Ulterior, se aude vocea bărbatului, printre zgomote puternice de obiecte lovite, care spune: „Tot, pregătit frumos, şi cu mine-ai încheiat! Ordinară şi penală ce eşti! Stai că te … (ininteligibil). Aia-i lege. Exact ce meritai, aia ai să ai! (…) Îmi pare bine că ţi-am dat un pumn… un picior în cap ca la o minge'.

Puteți asculta înregistrarea audio AICI!

119218000_2769525690034774_828006769246624298_n-1119218000_2769525690034774_828006769246624298_n-1

Reacția primarului după ce apariția primului clip, în care își umilea fiica

Miercuri, 16 septembrie, a apărut o întregistrare video care a intrat în posesia celor de la Ştiri de Bistriţa. În videoclip, Ogâgău îşi ceartă fata, pe care a pus-o să stea dezbrăcată în genunchi, cu faţa la un dulap şi mâinile ridicate, spunându-i să repete diferite fraze. Și pe care o filma în acest timp.

Ulterior, Traian Ogâgău a postat un scurt clip pe Facebook în care încearcă să deturneze atenţia de la gravitatea faptei sale şi dă vina pe rivalii politici.

„Cum s-a intrat în posesia acestui video, nu mai contează. Însă de aici şi până la a folosi tocmai în campanie electorală fimuleţe personale, private, denotă faptul că sunteţi disperaţi şi folosiţi cele mai josnice metode pentru a manipula cetăţenii, metode marca PSD, dragii mei. Să m-apuc şi eu să spun de copiii fiecăruia, ce face fiecare, ar fi normal?! Să-mi terfeliţi voi imaginea fetiţei mele?! Cu ce v-a greşit ea?' este doar o parte din mesajul postat de primar pe reţeaua de socializare.

„Cine cruţă nuiaua, îşi urăşte fiul, dar cine îl iubeşte are grijă să îl disciplineze, spune un proverb din Biblie', a adăugat Ogâgău.

Replicile halucinante ale primarului: „Nu este moarte de om. Este greșit că am trimis video cuiva'

Primarul PNL din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, a reacționat la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care își umilea fiica.

„Eu nu știu dacă există vreun părinte care să nu își certe copiii sau să nu strige la ei sau să nu îi pună la colț. Sigur, nu este o scuză. Eu am făcut acest filmuleț numai pentru familie. Pot să zic că îmi pare rău, dar dacă ați văzut filmulețul, nu este moarte de om. Nu am dezbrăcat-o pe fată intenționat, era ieșită din duș. Acest video a fost făcut astă-iarnă. Nu trebuie să amplificăm lucrurile. Este greșit că am trimis video cuiva. Asta da. Este problema noastră internă de familie.', a spus primarul din Sângeorz Băi.

Reacția fostei soții a lui Traian Ogâgău

Florina Gabriela, fosta soție a primarului din Sângeorgz Băi Traian Ogâgău, a scris o postare pe Facebook după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care Traian Ogâgău își umilea fiica de 10 ani.

„Traiana este bine, ea nu a fost afectată de acest incident din familie, așa cum se vehiculează, atât eu cât și tatăl ei am discutat cu ea și avem grijă ca acest incident să nu aibă repercusiuni în viața ei. Acum, eu va rog să țineți cont de asta și să nu mai dați crezare la tot ce se publică scos din context și fără să cunoașteți omul și situația. Este inadmisibil să promovezi acest video, să te folosești de un copil în campanie, scopul fiind denigrarea părintelui', a scris fosta soție a lui Traian Ogâgău.

„În ciuda a ceea ce ați făcut, vă asigur de un lucru, cei trei minunați copii ai noștri au parte de toată iubirea și grija pe care eu și Traian putem să le-o oferim. Să vă fie rușine pentru ce ați făcut, aveți copii de vârsta Traianei. Vă rog să nu dați ochii cu mine!' , a încheiat femeia.

Dosar penal după apariția înregistrării cu primarul din Sângeorz-Băi

Procurorii au deschis un dosar penal după apariția în spațiul public a înregistrării video cu primarul din Sângeorz-Băi.

„În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud de către polițiști, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița', a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, citată de publicația locală.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton