O femeie îl acuză pe preotul Visarion Alexa că a violat-o chiar în chilia în care spovedea: "Avea pantalonii desfăcuți și m-a forțat…"

.

La scurt timp după ce preotul Visarion Alexa a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de agresiune sexuală, Libertatea a vorbit, sub protecția anonimatului, cu două femei care îl acuză, la rândul lor, de viol și hărțuire sexuală.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Una dintre femeile care îl acuză pe Visarion Alexa de viol și hărțuire sexuală i-a povestit preotului Răzvan Ionescu, parohul bisericii ortodoxe române din Paris, „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva’, actul sexual la care a fost forțată. Acesta i-a răspuns: „Da, el îmbrățișează des. Dar nu cred că e ceva pătimaș în asta. Sau poate așa ați simțit’.

Preotul Visarion Alexa, acuzat de viol


„Se întâmpla în toamna anului 2016. Eu începusem să merg la spovedanie la dânsul (preotul Visarion Alexa, n.r.) de prin luna august. În perioada aceea, eram singură și ușor dezorientată. Mă gândeam chiar să mă călugăresc și i-am spus acest lucru părintelui.

Pe atunci, dânsul spovedea în chilia care era lângă biserică. Îmi amintesc că era plină de icoane și de poze cu familia preotului’, povestește femeia, potrivit Libertatea.

Aceasta a acceptat, sub protecția anonimatului, să detalieze aspectele dureroase ale întâmplărilor care au urmat.  


„Îi fugeau mâinile pe sub bluză, pe sub sutien. Deși dânsul obișnuia să îmbrățișeze oamenii, asta nu mai părea deloc o îmbrățișare normală, părintească.

Credeam că mi se pare. Am crezut chiar că vrea să mă testeze, că vrea să mă conving dacă vreau într-adevăr să urmez calea mănăstirii’, își amintește. 

„Eram bulversată. Însă m-am mai dus la spovedanie. Poate a fost totuși, un test, mi-am zis. Ultima dată mi-am pus un body pe mine, ca să fiu sigură că nu mai are acces pe dedesubt, în caz că-i mai fuge mâna’, rememorează femeia cele întâmplate. 


Înainte, își amintește, a mai existat un episod în care părintele a făcut o remarcă cu privire la buzele ei. În biserică, la slujba de duminică: „M-a văzut, s-a oprit să mă salute și a făcut o remarcă despre buzele mele. „Ce buze ai… ce aș face cu ele'.

Femeia care îl acuză pe Visarion Alexa de viol: „Avea pantalonii desfăcuți și m-a forțat’  

„Când am fost la spovedanie ultima dată, în chilia dânsului, s-a oprit la un moment dat să se ducă la baie, care era undeva în spate. Am crezut că e normal și că ce vină are că a avut nevoie la baie în timpul spovedaniei mele?! E normal, mi-am spus. 


În chilie erau și două fotolii. Pe unul stăteam eu. Când s-a întors, s-a postat în fața mea. Avea pantalonii desfăcuți și m-a forțat…

Nu-mi venea să cred, eram în stare de șoc. I-am zis că nu vreau, am încercat să-l împing, țineam gura închisă și dinții încleștați. Se tot freca de mine… 

Nu am știut ce să fac atunci, am împietrit. L-am lăsat să-și facă damblaua, voiam doar să scap de acolo, să plec, să se termine mai repede. Mă rugam să se termine mai repede, în chilia aceea ticsită cu icoane și fotografii’, a rememorat femeia.


„Nici nu știam dacă a fost sau nu viol’ 

După ce a forțată să-i facă sex oral preotului, femeia a ajuns acasă în stare de șoc. 

„Nu conștientizam ce mi se întâmplase. Nici nu știam dacă a fost sau nu viol… a fost sex oral forțat. E viol?‘, s-a tot întrebat. N-avea cine să-i confirme. Nu a avut atunci curajul să spună cuiva în detaliu ce a trăit în chilia preotului Visarion Alexa.  

„Multă vreme, nici n-am știut că e viol ceea ce mi s-a întâmplat…’, spune acum femeia.


Femeia care acuză că preotul Visarion Alexa a violat-o spune că prietenilor nu le-a povestit ce i s-a întâmplat.

„Le-am spus doar că preotului îi fuge mâna. Cineva m-a sfătuit chiar să îl denunț la Patriarhie. Dar m-am gândit atunci: oare ce rezolv? Cine o să mă creadă? Nu am avut nervii necesari să fac un denunț. Mă gândeam și că o să se afle. Am preferat să tac. Așa am știut eu să mă apăr’. 

Femeia mai povestește că și ea primea mesaje la ore târzii de la preot. Voia să știe ce mai face, de ce nu mai vine la biserică. După viol, i-a mai scris câteva luni. Apoi a renunțat văzând că nu mai primește niciun răspuns. 


„Eu nu mai am dovezi, am șters toate conversațiile. Voiam doar să uit, să nu le mai văd acolo. Ar fi fost doar mărturia mea, de aceea nu m-am gândit să merg la poliție’, explică femeia, pentru Libertatea.  

„Mă gândeam că mai sunt și alte femei în situația asta. Nu mă gândeam că sunt singura, fiindcă n-am făcut nimic ca să-i atrag atenția, să-l ispitesc. Dar am ales să tac. Am încercat să uit și să merg mai departe’, adaugă ea. 

Femeia care îl acuză pe Visarion Alexa de viol i-a spus despre abuz unui alt preot cunoscut


În septembrie 2019, femeia a încercat să discute despre comportamentul părintelui Visarion Alexa cu preotul Răzvan Ionescu, parohul bisericii ortodoxe române din Paris, „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva’. 

I-a scris un mesaj pe Facebook în care îi descrie cum „dragostea față de aproapele devine extrem, extrem de fizică’, în chilia părintelui Visarion Alexa.   

„Da, el îmbrățișează des. Dar nu cred că e ceva pătimaș în asta. Sau poate așa ați simțit’, i-a replicat preotul Ionescu. 

„Și când își deschide, în ciuda șocului meu, pantalonii? Îi apreciez gândirea. Înțeleg că e uman să greșești, dar îmi e greu să uit. Îmi pare rău’, continuă femeia. 

„Orice cădere e posibilă. Ferească Dumnezeu. Numai mila Lui ne ține’, a replicat duhovnicul. 

Citește și: Ce răspuns a dat Anghel Damian când a fost întrebat dacă o iubește pe Theo Rose:’Nu poate fi exprimată în cuvinte’

Citește și: De ce nu a mers Victor Slav la ziua de naștere a fiicei sale. Bianca Drăgușanu:’Eu l-am invitat’

Citește și: Scandal la Sunt celebru, scoate-mă de aici! Ami, înjurată de Bia Khalifa.De la ce a pornit totul: „Taci, fă!’

O studentă, a doua femeie care îl acuză pe Visarion Alexa de hărțuire sexuală

O altă tânără povestește, pentru Libertatea, cum a încercat preotul Visarion Alexa să se apropie de ea. Era în ultimul an de liceu când a mers la spovedanie. Fiindcă provenea dintr-o familie credincioasă, obișnuia să se spovedească, înainte de Paște și de Crăciun. 

„'Preotul Visarion este un înger', așa mi l-a recomandat cineva. Și multe alte persoane din jurul meu aveau numai cuvinte de laudă. Am început și eu să cred că este un preot desăvârșit. Am continuat să merg la spovedanie la el și în timpul facultății’, povestește tânăra. 

„La un moment dat, am avut o tuse foarte urâtă, de care nu mai scăpam. Dânsul s-a oferit să-mi recomande un medic. La sfârșitul spovedaniei, mi-a zis să iau numărul de telefon al dânsului de la avizier și să-i scriu un mesaj. Astfel, a avut și el numărul meu. Nu știu dacă acela a fost un pretext’, povestește tânăra. 

Inițial, preotul a început să-i trimită mesaje cu texte biblice kilometrice’, pe care, povestește fata, le ignora sau nu le citea cu atenție. 

Fiindcă o bună perioadă, în timpul verii, n-a mai trecut pe la biserică, Visarion Alexa „s-a îngrijorat’: 

„Îmi scria că nu mă mai vede la biserică, mă întreba de ce nu mai vin, devenise insistent. Credeam, desigur, că este un sfânt. Sigur, mă îmbrățișa și pe mine la spovedanie, ca pe toată lumea, dar cine eram eu să contest că ar fi anormal? Nu făcuse până atunci gesturi ieșite din comun’. 

În unul dintre mesaje, preotul scria: „Uneori aș vrea să vin la tine, doar să te văd… Te știu de când erai foarte mică, acum ai crescut… sub ochii mei… Și tu nu înțelegi cât de mult ai intrat în inima mea… Tare mult… Te rog să nu fugi…’

„Acum, când le citesc, îmi sunt foarte clare acele mesaje. Atunci, eram bulversată. Până nu le-am arătat și altcuiva, în mintea mea nu era clar ce încerca să-mi spună. Nu știu de ce. Aveam 20 și ceva de ani, eram o puștoaică’, își amintește. 

În urma insistențelor, povestește tânăra, s-a mai dus o dată la biserică. „Am mers tot la spovedanie, credeam că ăsta era scopul. La final, a urmat îmbrățișarea tipică, apoi m-a pupat pe frunte. Nu-mi mai dădea drumul, mă ținea strâns și chiar m-a pupat în colțul gurii. Am fost șocată. Mă gândeam că așa ceva nu se întâmplă. Am plecat și n-am mai revenit niciodată’. 

După ce tânăra i-a blocat numărul de telefon, părintele i-a mai scris o dată pe WhatsApp. „Încerca să insinueze că am interpretat eu totul. Am fost mai radicală atunci, i-am spus să nu mai lase loc de interpretări. Am rămas surprinsă de cât de multă notorietate a căpătat ulterior, în ciuda comportamentului său’.

De ce nu s-a dus la poliție 

„Eram convinsă că nu sunt specială și că face asta și cu alte femei’, explică și ea. 

Cu toate astea, mărturisește că nu s-a gândit să se ducă cu mesajele la poliție, dar i le-a arătat, în schimb, unui alt preot, care avea, pe atunci, „o funcție în cadrul Mitropoliei’. 

„Visarion Alexa are o problemă despre care se știe, dar că nu i se poate face nimic. Asta mi-a răspuns acel preot’, își amintește fata. Nu divulgă însă numele preotului cu care a vorbit la acea dată.

Mesajele pe care i le trimitea preotul Visarion Alexa

„Aș vrea să înțelegi că ești în inima mea, să nu mă cerți… Nu știu cum să-ți spun și cum să mă port, mi-e tare, tare dor de tine… Aș face orice îmi ceri… Iertare, tare te iubesc, n-ar trebui (știu), dar mi-e tare dor de tine… iertare…’, este unul dintre mesaje. 

„Tu nu înțelegi că sunt ca plastelina în mâinile tale, zile întregi mă gândesc la tine, nu-ți scriu că nu vreau să te tulbur, dar tare mult aș vrea să te văd…’, sunt alte mesaje trimise de preotul Visarion Alexa.

Potrivit unor surse din anchetă, alte cinci plângeri penale pentru agresiune sexuală au fost făcute împotriva preotului Visarion Alexa, după ce acesta a fost pus sub control judiciar în urma unei plângeri pe care o femeie a depus-o la Secția 20 de Poliție pentru fapte care ar fi avut loc între anii 2010 – 2016.