O fată de 14 ani din Botoșani s-a sinucis. S-ar fi spânzurat din cauza jocului Balena Albastră: "I se cerea sacrificiul suprem"

 Dumba Gabriela
.

O fată de 14 ani din localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani, s-a sinucis duminică seară, ea fiind găsită spânzurată într-o anexă a locuinţei. Primarul comunei în care locuia fata este de părere că aceasta s-a spânzurat din cauza unui joc care îi cerea sacrificiul suprem. Se pare că ar fi vorba despre jocul Balena Albastră.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Potrivit autorităților, părinţii Robertei sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar fata şi un frate de-al său se aflau în grija unui unchi. Primarul comunei Coţuşca, Constantin Viorel Ciobanu, spune că, din primele verificări, gestul fetei ar fi fost urmarea participării acesteia la un joc online periculos.

„Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. 

Din ce am înțeles, juca un joc pe internet în care i se cerea până la sacrificiul suprem. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta”, a afirmat primarul, citat de BotosaniNews.

„Familiile – şi părinţii, şi unchii – sunt oameni cu bunăstare, nu oameni dintr-o categorie socială mai scăzută. E destul de neplăcut”, a adăugat Ciobanu.

Citește și: Vlad Gherman a confirmat că fosta lui parteneră, Cristina Ciobănașu, are un nou iubit:„Știam despre relația ei’

Citește și: Fosta soție a lui Răzvan Simion s-a căsătorit, la 6 ani de la divorț.Primele imagini de la eveniment

Citește și: Povestea de dragoste dintre Ivan Patzaichin și soția lui!S-au căsătorit la câteva luni de când s-au cunoscut și au fost împreună 46 de ani

Poliția verifică telefonul Robertei

Poliţiştii din Botoşani au dispus efectuarea unei percheziţii a dispozitivelor electronice ale fetiţei de 14 ani care s-a spânzurat duminică seară, după ce au apărut informaţii cu privire la faptul că aceasta ar fi fost victima jocului „Balena albastră”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora minora de 14 ani ar fi jucat un joc pe internet, care ar fi influenţat-o într-un mod negativ şi ar avea legătură cu împrejurările în care a survenit decesul, a fost dispusă ridicarea echipamentelor electronice la care avea acces minora, în vederea verificării acestora”, a afirmat Nenişcu, potrivit Agerpres.

Ce este jocul Balena Albastră

Specialiștii Centrului Internațional Antidrog și drepturile Omului (CIADO) au făcut o analiză a profilului psihologic al celor care intră în jocul Balena Albastră.

Au ajuns la concluzia că tinerii care joacă aşa ceva seamănă cu cei care consumă droguri – sunt teribilişti şi sunt atraşi în aceste zone negative prin iluzia libertăţii, scrie libertatea.ro.

Astfel, toţi jucătorii au un numitor comun: teribilismul juvenil şi revolta împotriva societăţii, lucru speculat de administratorii jocului. Ca şi celelalte vicii, toate jocurile pe calculator sunt gândite în jurul aceluiaşi element central: jucătorul.

Aşa se face că elementele de hardware şi software se schimbă, dar psihologia din spatele modului în care jucătorul învaţă şi reacţionează la jocuri rămâne constantă: toate jocurile pe calculator cer în mod implicit jucătorului să răspundă într-un anume fel.

Pentru a fi fericiţi în familie sau la şcoală, s-a ajuns la concluzia că tinerii au nevoie de trei lucruri: autonomie (o oarecare putere de decizie asupra activităţilor pe care le prestează), complexitate (să nu aibă o activitate reptetitivă, monotonă), și o legătură între efort şi recompensă.

'Cei mai mulţi dintre jucători nu au aceste lucruri nici acasă şi nici la şcoală. Jocurile care dau dependenţă le conferă toate trei aspectele, mai precis iluzia acestor elemente. Iluzia independenţei', ne-a spus Gigle Lazăr, directorul executiv al CIADO.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton