Medicul Monica Pop dezvăluie secretul unui sistem imunitar puternic, capabil să lupte cu COVID-19: "Stresul este foarte mare!" 12 reguli pentru o alimentație corectă

.

Sistemul nostru imunitar joacă un rol foarte important în lupta cu infecțiile de orice natură și, evident, cu COVID-19. Medicul Monica Pop a vorbit despre rolul alimentației în fortifierea imunității și ce anume avem de făcut pentru a preveni îmbolnăvirea.

„Românii sunt oameni cu imunitate scăzută în general, pentru că au o viață destul de grea. Știm foarte bine că nu se alimentează cum trebuie de foarte multe ori și stresul este foarte mare, așa că scăderea imunității e la ordinea zilei.


Am spus de mai multe ori că la boli infecțioase ne-a învățat un medic mai în vârstă ca niciodată să nu plecăm de acasă fără ceva proteine ingerate pentru ca leucocitele să fie în circulație și să ne apere.

Din punct de vedere medicamentos, eu folosesc o schemă de imunitate de foarte mulți ani. Accentuez asupra vitaminei D3 pe care trebuie să o ia orice om, în permanență. Este un foarte bun factor de ridicare a imunității!‘, a declarat medicul la Antena3.

12 reguli importante pentru un sistem imunitar puternic, în lupta cu noul coronavirus

  1.  Nutriție corectă: este recomandat să consumați mai multe fructe și legume de sezon, cereale integrale, nuci și semințe. Este foarte importantă limitarea pe cât posibil a aportului de alimente bogate în grăsimi saturate și carbohidrați simpli;
  2.  Consumați probiotice (prezente în alimente precum iaurtul alb). Acestea ajută la reducerea incidenței infecțiilor respiratorii și gastro-intestinale;
  3. Mâncați usturoi, care este considerat agent antimicrobian cu spectru larg și un foarte bun întăritor al sistemului imunitar;
  4. Activități fizice: sportul practicat în mod echilibrat și fără exces ajută la întărirea sistemului imunitar;
  5. Mențineți o greutate normală a corpului;
  6. Limitați consumul de băuturi alcoolice: consumul excesiv de alcool compromite sistemul imunitar și crește vulnerabilitatea la infecțiile pulmonare;
  7. Nu fumați! S-a demonstrat științific faptul că fumul de tigară ajută bacteriile să devină mai puternice și, totodată, scade eficiența sistemului de apărare al organismului uman. Studiile arată că fumatul scurtează viața unui bărbat cu aproximativ 12 ani și viața unei femei cu aproximativ 11 ani. Cel mai grav, fumatul dăunează căilor respiratorii și sacilor de aer (cunoscuți sub numele de alveole) din plămâni. Atenție! Și fumatul secundar este foarte toxic. Fumatul pasiv poate să te predispună la infecții respiratorii, astm, alergii și chiar cancer pulmonar.
  8. Expunerea la soare: nivelurile scăzute de vitamina D sunt ne expun la un risc mai mare de a dezvolta infecții respiratorii. Lumina naturală a soarelui duce la producția naturală de vitamina D a organismului, ne sfătuiește nutriționistul Gianluca Mech.
  9. Dormiți suficient! Privarea de somn crește hormonul cortizol, care, dacă rămâne ridicat o perioadă lungă de timp, suprimă funcția imunitară;
  10. Integrați în rutina zilnică produse pe bază de plante medicinale adaptogene, beta-glucani, vitamine și minerale. Beta glucanii sunt o clasă de polizaharide indigestibile, clasificabile ca fibre dietetice și prezente în alimente precum tărâțe, ovăz, drojdii, ciuperci și alge. Au acțiune imunomodulatoare și sunt capabili să stimuleze activitatea fagocitelor, o subclasă a globulelor albe care are sarcina de a captura și distruge substanțe străine, cum ar fi ciuperci, viruși, paraziți și bacterii;
  11. Vitamina C, Vitamina D, vitaminele din grupa B și zincul sunt printre principalele minerale și vitamine utile pentru buna funcționare a sistemului imunitar;
  12. Echinaceea este o plantă adaptogenă, capabilă să modifice „solul biologic și mecanismele de răspuns homeostatic ale organismului către stimuli nespecifici. În acest fel, organismul își îmbunătățește performanțele psihofizice, contracarând bolile încă de la debut.

foto: stiripesurse.ro