Klaus Iohannis: Pe 14 septembrie începe școala! Elevii vor merge fizic la instituțiile de învățământ

.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, anul acesta, școala va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge fizic la instituțiile de învățământ. Deciziile urmează însă a fi luate la nivel local, în funcție de trei scenarii care au fost schițate.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ieri, președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul mult așteptat – școala în învățământul preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar asta presupune că elevii vor merge la instituțiile de învățământ. „Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală’, a menționat președintele Iohannis.


Elevii vor merge fizic la școală

Președintele a menționat că instituțiile de învățământ vor funcționa în funcție de 3 scenarii, stabilite în funcție de numărul de bolnavi din localitatea respectivă. Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în şcoală. Felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi decis la nivel local.

„Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor’ – a anunțat șeful statului, conform digi24.ro.


Când începe școala după vacanța de vară? Structura an scolar 2020-2021

Citește și: Lidia Buble și momentele dificile din viața ei. Cum le-a depășit și ce îi mai lipsește acum: „Singura dorință neîmplinită e pe cale să se îndeplinească'/ EXCLUSIV


Învățământul online rămâne o opțiune

Președintele a mai menționat că învățământul online rămâne o opțiune care vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ține fizic. Bucureștiul face parte din scenariul verde, la fel ca majoritatea localităților din România (cele trei scenarii sunt verde, galben și roșu). Doar 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu în prezent, iar în scenariul „galben’  – câteva sute.


Criteriul de care se ține cont în stabilirea acestor scenarii este dat de numărul de cazuri noi din ultimele două săptămâni la mia de locuitori. Astfel:

  • Scenariul verde înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
  • Scenariul galben (risc mediu) – între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
  • Scenariul
    roşu se aplică unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în
    localitatea respectivă, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În
    acest scenariu, școala se închide de tot.

Aceste se vor actualiza permanent, în funcție de situația epidemiologică locală. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenariul pnetru fiecare județ.

„Decizia dacă elevii merg la şcoală sau învaţă online se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, sigur, la propunerea şcolii și a Inspectoratului Școlar’, a mai menționat Klaus Iohannis.

Citește și: Jojo dezvăluie cum a cucerit-o Paul Ipate și motivul pentru care nu s-au căsătorit: „Eu nu îl iubesc pentru numele lui'/ EXCLUSIV