#IzoleazăViolența, campania prin care sunt ajutate victimele violenței domestice, forțate să stea în izolare alături de agresor, pe perioada stării de urgență

.

Starea de urgență și obligativitatea izolării la domiciliu reprezintă un pericol și mai mare pentru victimele violenţei domestice, forțate acum să stea în izolare alături de agresor. Campania IzoleazăViolența le anunță, însă, că în această perioadă de izolare la domiciliu nu sunt singure şi pot primi ajutor.


În timp ce distanțarea socială ajută sistemul sanitar să nu colapseze, încetinind răspândirea virusului, un alt virus la fel de perfid se răspândește cu rapiditate în casele românilor. Este vorba de violența domestică, un fenomen ce înregistrează o creștere exponențială pe măsură ce săptămânile în carantină se succed și persoanele predispuse la violență petrec mult mai mult timp împreună cu victimele lor. Peste 55% dintre români trăiesc deja în spații supra-aglomerate, conform Eurostat, un factor ce agravează și mai mult fenomenul.


Aproape un milion de români vor intra în șomaj tehnic și pe măsură ce dificultățile economice se vor accentua, greutățile și lipsurile pot genera în curând și mai multă tensiune în cămine, deci mai multe prilejuri pentru comportament abuziv. 

Campania #IzoleazăViolența lansată de Asociația ANAIS trage un semnal de alarmă în acest sens și vine în sprijinul victimelor cu diverse sfaturi de la specialiștii colaboratori ai asociației reunite pe www.izoleazaviolenta.ro. De la sfaturi de natură juridică, la sfaturi practice pentru victime și rudele lor în acest context de izolare obligatorie la domiciliu. Platforma include și mesaje de încurajare ale femeilor care au reușit să scape cu bine din diverse scenarii de violență sau relații toxice.



Carmen Nemeș, președinta ANAIS, puncteză Aceste vremuri sunt într-adevăr extrem de dificile pentru toată lumea, dar drama celor închise în casă timp de săptămâni întregi alături de un partener violent este una foarte gravă. Vrem să informăm opinia publică despre această situație și rugăm autoritățile să continue să intervină prompt ori de câte ori un act de violență domestică este semnalat la 112.’

Colaborarea Cheil Centrade cu Asociația ANAIS a început anul trecut prin campania Voci Netăcute’ prin care femei reale au împrumtat în mod simbolic vocea lor momentelor de violență trecute cu vederea în filmele mute de acum peste un secol, cu ocazia ridicării restricțiilor de folosire a acestor producții începând cu 1 ianuarie 2019.


Filmul rezultat a fost shortlistat la Festivalul de Film de la Cannes, iar campania a câștigat multiple premii la festivaluri de comunicare interne și internaționale inclusive un aur la prestigiosul London International Awards. 

„Izolează
violența!’ este o campanie a Asociației Anais împotriva violenței
domestice dedicată acestei perioade în care suntem nevoiți să stăm
acasă. 
Nu uita că și tu poți să le ajuți sunând la 112 dacă ești martoră la o astfel de violență!