Indemnnizația de creștere a copiilor în 2023 suferă unele schimbări începând cu 1 ianuarie 2023. Prevederile apar într-o ordonanță de Urgență adoptată marți de Guvern care modifică OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mamele de gemeni, tripleți sau multipleți vor primi, începând cu al doilea bebeluș, 50% în plus la indemnizația de creștere a copilului, printr-o Ordonanță de urgență adoptată de Guvern.
Aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului.
- „Mamele primesc, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizației minime, adică 1.314 lei. O nedreptate, în special în cazul femeilor care, până să devină mame, au fost active pe piața muncii și au avut salarii substanțiale, pentru care au plătit contribuții sociale pe măsură.
- De acum, suma crește pentru unele mame! În cazul doamnelor care au indemnizația de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizațiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei.
- Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei.’, a declarat pe Facebook Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an, iar măsura va ajunge la familiile în care cresc acum aproape 4.700 de copii.
Citește și: Romică Țociu l-a înlocuit pe Nea Marin la Poftiți pe la noi. De ce a lipsit coregraful: „Eram tentat să…’
Ce măsuri intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2023 privind creșterea copiilor
O altă modificare este extinderea perioadei de concediu pentru creșterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat inițial acest drept, fie că este ea mama sau tatăl salariat. Astfel, perioada va crește de la cel puțin 1 lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului pentru creșterea copilului, potrivit hotnews.ro.
Principalele modificări și completări aduse OUG nr. 111/2010 adoptate marți de Guvern referă la:
- extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, de la cel puțin 1 lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile legale;
- majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului (ICC) în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei;
- recalcularea cuantumului ICC în cazul obținerii unor venituri suplimentare, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, din hotărâri judecătorești/adeverințe sau acte de rectificare a veniturilor;
- suspendarea sau încetarea plății ICC în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap expiră în perioada concediului de creștere a copilului;
- introducerea unei perioade de preaviz de cel puțin 10 zile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediu și ICC, înainte de finalizarea concediului de maternitate sau înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, printr-o cerere, pe suport de hârtie sau electronic, în care precizează perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului;
- menținerea, până la sfârșitul concediului de creștere a copilului, a condițiilor de încadrare și a drepturilor salariale avute la începutul concediului sau dobândite pe parcurs;
- introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptatori, ca perioadă asimilată pentru dobândirea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la ICC.
Ordonanța de urgență mai prevede ca, în cazul persoanelor care realizează, în aceeași lună, venituri atât în țară, cât și în statele UE care aplică Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, dar fără suprapunerea perioadelor de activitate, să se ia în calcul, la acordarea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și ICC, sumele obținute în ambele țări.
- De asemenea, s-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil ( deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.
- Sumele nu pot fi mai mici decât 1314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleti, si cu sarcini suprapuse, suma obtinuta ca rezultat al inmultirii cu 2,5 a valorii ISR – indicatorul social de referinta, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2.5 ISR egal 1314 lei.
Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. Excepție fac reglementările privind majorarea de la o lună la două luni a perioadei de netransferabilitate între părinți, care se aplică atât pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2023, cât și pentru cele depuse anterior și nesoluționate până la această dată.