În plină relaxare, creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus. 238 de infectați în doar 24 de ore!

.

În condițiile în care măsurile de relaxare tind să devină tot mai laxe, în România, în ultimele 24 de ore, numărul infectaților cu coronavirus se ridică azi la 238, în timp ce, cu doar 24 de ore în urmă, au fost înregistrate 153 de îmbolnăviri!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

În timp ce populația României a salutat cu bucurie măsurile de relaxare și a împânzit parcurile și cafenelele, statistica îmbolnăvirilor de COVID-19 arată cifre alarmante în ultimele 24 de ore, de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică fiind înregistrate alte 238 noi cazuri de îmbolnăvire, în timp ce numărul persoanelor decedate se ridică la 1.299. Până la ora actuală, la nivelul populației au fost efectuate 472.850 de teste, așadar nu putem exclude posibilitatea ca numărul celor infectați să fie mult mai mare, mulți fiind asimptomatici sau suferind de forme ușoare, pe care le-au tratat acasă…


Citește și: Dan Negru, despre vloggerul Alexandru Bălan, ale cărui incitări la agresiune sexuală au scandalizat o țară întreagă: „Nu căpiatul ăla e principalul vinovat, ci…' / EXCLUSIV

Azi, la Oficiul Registrului Comerțului (Piața Muncii)

Românii au cam uitat de regulile de distanțare socială…

Ieri, în România, au fost anunțate 153 de cazuri noi, în timp ce azi numărul celor infectați a crescut cu 85. Iar asta în condițiile în care, în ultima vreme, numărul celor care nu mai țin cont de regulile de distanțare socială a crescut foarte mult… Acest lucru a putut fi observat încă de pe 1 iunie, când cel mai aglomerat loc a fost Grădina Zoologică din București, care s-a umplut de copii, părinți și bunici.

Citește și: Prima apariție în public a Melaniei Trump, de la iscarea protestelor violente din America. Prima doamnă a Statelor Unite a purtat o ținută sobră


„Având în vedere numărul de cazuri nou confirmate, care se situează peste media ultimei săptămâni, atragem atenția asupra respectării cu rigurozitate a normelor de conduită sanitară și de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cu precădere a celor referitoare la purtarea măștii în spații închise, evitarea contactului, igienizarea frecventă a mâinilor și păstrarea distanței față de alte persoane’, avertizează autoritățile, conform digi24.


153 de pacienți, internați la Terapie Intensivă

În timp ce Bucureștiul este tot mai animat, iar purtarea măștii a devenit facultativă pentru mulți, inclusiv în mijloacele de transport, 2.363 de  persoane se află acum în carantină instituționalizată, iar 96.693 de persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.


În acest moment, internați în spitale la secțiile de Terapie Intensivă se află 153 de pacienți, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 404 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.259 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Foto: Hepta