Prof. Dr. Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi, a fost cea care a ajutat la redeschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Suceava, după izbucnirea focarului. Acele zile de fiere, alături de programul infernal de muncă și suferința celor din jur, și-au pus amprenta asupra sa, însă nu au doborât-o. Diana Cimpoeșu este unul dintre cei mai puternici, dar și cei mai empatici medici pe care i-am întâlnit și care nu s-a ferit să ne mărturisească faptul că a plâns de mai multe ori în această perioadă de coșmar. Uneori de durere, alteori de frică, alteori de revoltă…
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cum arată programul dumneavoastră zilnic în plină pandamie?
Începe și sfârșește cu multe telefoane, între aceste telefoane sunt videocon-ferințe și ședințe, raport de gardă, pacienți pe care îi văd, drumuri la Suceava și înapoi. De asemenea, am intervenții în mass-media în care încerc să arăt că se poate, că putem supraviețui și putem munci chiar dacă suntem copleșiți de greutatea situației.
Câte ore munciți pe zi?
Lucrez între 16 și 20 de ore pe zi.
Cum percepeți acum, privind în urmă, săptâmâna petrecută la Suceava, unde ați ajutat la redeschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, după izbucnirea focarului?
A mers o echipă, o parte dintre doctori au ales să stea acolo, în pensiunea și hotelul oferite, o parte, ca și mine, au ales să facă naveta. Am perceput intens acea săptămână. Vedeam că foștii mei rezidenți, colegii noștri de acolo, au fost în autoizolare sau unii au fost chiar bolnavi și nu au putut lucra. Cu toții sunt bine în acest moment, au revenit din autoizolare. A fost dificil pentru că, evident, am intrat într-o casă nouă, pe care o cunoșteam mult mai puțin decât casa noastră. Am lucrat acolo cu ceva sprijin de la Fălticeni și de la ISU Suceava. Ne-a fost greu, mai ales că nu puteam colabora cu Spitalul Suceava, trebuia să colaborăm cu Spitalul Rădăuți sau cu spitale din Iași. Aș sta și mai bine cu moralul dacă nu aș auzi în fiecare zi în jurul meu, în zona medicală, motivații de refuz de pacienți, cu care trebuie să mă lupt tot timpul. Din diverse unghiuri vin aceste motivații cum că „nu se poate. Încerc de fiecare dată să găsesc soluții, să le arăt altor colegi că se poate. Uneori, stilul meu e de a fi diplomată, de a argumenta, de a încerca să rezolv, de a bate mereu la porți, chiar dacă sunt închise. Sunt și momente în care pun problema un pic mai acid, în sensul că spun: „Deci numai noi muncim, numai noi la UPU, numai noi la SMURD, numai noi trebuie să transportăm pacienții, să îi ținem la noi, voi ziceți că „să vedem. Și-n momentul acela apelez la o altă tehnică de a negocia, una nefolosită în timp de pace, dar folosită în timp de război. Una nu sută la sută bazată doar pe pozitiv. Apelez la sentimente în aspecte profesionale.
Care a fost cel mai sensibil moment pentru dumneavoastră de la începutul pandemiei și până acum?
Au fost trei momente dificile. A fost ziua de luni, 23 martie, când am fost prima dată la Suceava. Când m-am întors de acolo am plâns, mi se părea că nu o să găsim soluții pentru Suceava, că lumea acolo nu vrea să pună cap la cap lucrurile ca să meargă bine sau nu știe, de fapt, cum să facă asta. Mă gândeam că va fi foarte greu să găsim căile prin care să punem lucrurile cap la cap și prin care ei să ajungă să lupte împreună cu noi, să dorească și ei să meargă lucrurile bine, separat de ajutorul venit din exterior. A mai fost o duminică, zi când am vorbit cu colegii de la ATI și am aflat că două colege din alt centru universitar sunt într-o stare foarte gravă și că au ajuns ele, în calitate de ATI-iste, pacienți în ATI. Atunci mi-am dat seama clar că și nouă ni se poate întâmpla. Știam, vorbisem cu colegii de la Suceava afectați, dar ei erau într-o stare de sănătate destul de bună, chiar daca erau COVID pozitiv, chiar dacă erau sub tratament. Colegii de la Suceava cu care am vorbit din prima zi au păstrat un tonus fizic și psihic bun. În schimb, când am aflat că niște colegi din ATI dintr-un alt centru universitar sunt în stare gravă și sunt pacienți în ATI, atunci mi-au dat lacrimile.
Mi-am dat seama că oricare dintre noi, mai ales cei din specialitățile expuse, Urgența, ATI, boli infecțioase, putem ajunge oricând într-o stare gravă. Un lucru pe care îl conștientizez, de asta ești medic. Al treilea moment a fost într-o zi de luni, din nou, în care, pentru mulțimea de pacienți care trebuiau ajutați parea că nu se găsește soluție, toată lumea spunea „nu. Aici a fost un moment de revoltă. La celelalte au fost momente de durere și de frică.
Din ce vedeți în lupta din linia întâi, credeți că avem șanse la o vară normală?
Da! Eu cred că da. Fac parte dintre cei optimiști și cred că vara ne va găsi, la nivel de populație, într-o stare de sănătate mult mai bună, dar, din păcate, cu niște pierderi. Mă gândesc că fiecare om care se pierde rupe inima cuiva. Toți sunt ai cuiva, toți sunt iubiți de cineva, indiferent dacă au 20 sau 90 de ani.
Puteți citi interviul integral în numărul de mai al revistei VIVA!
Revista se poate găsi în rețelele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.
Foto: Agerpres
Urmărește-ne pe 
