Dosar penal pentru un tânăr, care a ignorat ordonanța militară și a ieșit pe stradă, să facă live pe Facebook: "Haideţi prin oraş dacă aveţi curaj!"

.

Un tânăr de 26 de ani din judeţul Buzău a ignorat ordonanța militară, care interzice ieșirea din casă, după ora 22.00, altfel decât în situații extrem de importante, și a plecat la plimbare cu mașina. Respectivul s-a ales cu dosar penal.


Tânărul din Buzău a făcut LIVE pe Facebook, din mașină, şi şi-a îndemnat prietenii să iasă din case, potrivit Mediafax.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public cu un tânăr care conducea pe raza municipiului Buzău, în intervalul orar 22:00 – 06:00, îndemnând cetățenii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări’, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.

Tânărul a şters ulterior imaginile în care apărea la volanul autoturismului.


„Prieteni,
haideţi prin oraş dacă aveţi curaj. Pe coronavirus! Ieşiţi, mă, afară,
chiar v-a speriat Poliţia? (…) Când vreodată va putea să mă ţină pe
mine garda în casă?!’
, a spus tânărul.